Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:39 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şeful CJC împlineşte azi 49 de ani Nicuşor Constantinescu, prima aniversare în calitate de condamnat! (rechizitorii)

ro

29 Oct, 2015 00:00 1524 Marime text


Azi, Nicuşor Daniel Constantinescu împlineşte 49 de ani

Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, a fost condamnat, ieri, la 3,6 ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă continuată. Sentinţa a fost dată de judecătoarea Iulia Cezara Suciu, din Tribunalul Constanţa, şi atacată de şeful CJC la Curtea de Apel Constanţa. Nu este de trecut cu vederea faptul că, într-un alt dosar, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie solicită arestarea preventivă a lui Nicuşor Constantinescu. O decizie definitivă în acest sens va fi luată zilele acestea.  
 
Revenind la dosarul în care a fost condamnat ieri, Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată, pe data de 25 aprilie 2014, de Andrei Bodean, procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
În rechizitoriul întocmit, Bodean arată că, „în perioada 2009 - 27 noiembrie 2013, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, cu ştiinţă și în exercitarea atribuţiilor care decurgeau din calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, în mai multe rânduri nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos obligaţiile potrivit art. 76 din Legea nr. 446/2006“. „(…) Astfel, în raport de funcţia publică deţinută, inculpatul nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, neefectuând reparaţiile necesare la sediul acestuia, și a dispus rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilităţi şi servicii de pază necesare funcţionării în condiţii normale a acestei instituții. De asemenea, a încercat de mai multe ori să evacueze instituţia din sediul pe care îl ocupa, fapte care au provocat vătămări ale drepturilor şi intereselor legale ale Ministerului Apărării Naţionale precum şi pagube acestei instituţii“, potrivit rechizitoriului.
 
Iniţial, dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, care l-a declinat  Tribunalului Constanţa. Aici, primul termen a avut loc pe data de 2 septembrie 2014.
 
Ieri, după aproximativ 30 de termene, judecătoarea Iulia Cezara Suciu l-a condamnat pe şeful CJC la pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată. Lui Nicuşor Constantinescu i-a fost aplicată pedeapsa complementară a „interzicerii exercitării drepturilor de a ocupa o funcţie publică, a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice (art. 66 lit. a Cod penal) şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat (art. 66, lit. b Cod penal) pe o durată de cinci ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Mai mult decât atât, Iulia Cezara Suciu i-a aplicat lui Nicuşor Constantinescu pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) Cod penal, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
 
De menţionat că instanţa a menţinut faţă de Nicuşor Constantinescu măsura controlului judiciar, deducând din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 6 noiembrie 2014 şi până la data de 5 decembrie 2014, inclusiv, şi a arestului la domiciliu de la 3 martie 2015 la 24 aprilie 2015, inclusiv.
 
Preşedintele CJC a fost obligat la plata sumei de 72.642,7 lei, actualizată cu indicele de inflaţie la data efectuării plăţii, către partea civilă Ministerul Apărării Naţionale - Statul Major General. Decizia judecătoarei Iulia Cezara Suciu nu este definitivă, ea fiind deja atacată de Nicuşor Constantinescu la Curtea de Apel Constanţa.
 
În prezent, Nicuşor Constantinescu este judecat în: Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, din octombrie 2008, în Dosarul Fundaţiilor Thalia şi Fantasio, din aprilie 2015, în dosarul celor 19 persoane (persoane fizice şi juridice) acuzate de un presupus prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna Consiliului Judeţean Constanţa şi de peste un milion de lei în dauna statului român, din noiembrie 2014, în dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol, dar şi în cel în care a fost deferit Justiţiei alături de Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa (RAJDP Constanţa), de pe rolul Tribunalului Bucureşti.

„Judecătoarea a fost presată de binomul DNA şi de Serviciile Secrete“

La câteva ore de la pronunţarea instanţei, Nicuşor Constantinescu a susţinut o conferinţă de presă unde a declarat că hotărârea luată de judecătoarea Iulia Cezara Suciu nu l-a luat prin surprindere, întrucât „aceasta s-a antepronunţat de mai multe ori“ în cazul său, deşi, susţine Constantinescu, în dosar „nu există nicio probă, nu s-a constatat nicio vinovăţie în cursul cercetării judecătoreşti şi nu s-a probat nicio faptă“.
 
„Am primit acest cadou de la doamna judecătoare Suciu - condamnare la trei ani şi şase luni cu executare şi interzicerea tuturor drepturilor de a alege şi de a fi ales pentru o perioadă de cinci ani“, a menţionat fostul lider PSD Constanţa. Acesta este nemulţumit deoarece „în acest dosar, mi s-a respins realizarea unei expertize care să confirme sau nu un prejudiciu şi nici nu au fost audiaţi martorii pe care i-am cerut. S-a înregistrat o gravă imixtiune între administraţia publică locală din România, legile administraţiei publice fiind ignorate şi intrându-se cu bocancii în hotărâri de CJ votate, iniţiate sau duse la îndeplinire în mod corect de mine. Dacă nu le duceam la îndeplinire, mă încadrau la neglijenţă în serviciu. (…) Sunt acuzat că am creat bunăstare, folos judeţului Constanţa, CJC-ului. (…) Un abuz în serviciu trebuia probat astfel încât să se demonstreze că am adus un beneficiu familiei mele, mie, apropiaţilor mei“, a menţionat Constantinescu.
 
El a subliniat că „a repartiza un spaţiu era un act administrativ pentru instituţii publice. Astea nu sunt fapte penale şi se puteau rezolva în contencios administrativ. În celălalt dosar, pe care-l va judeca tot doamna judecătoare Suciu, mă va condamna la spânzurare, execuţie sau închisoare pe viaţă, că acolo sunt mai multe capete de acuzare? E un grav atac la democraţie“.
 
Mai mult, Constantinescu este indignat întrucât el a achitat 18.200 de euro în contul Ministerului Apărării Naţionale şi ar fi trebuit, în opinia sa, să se ajungă la o amendă administrativă.
 
„Mă voi apăra până la ultima pârghie. Voi face recurs şi voi cere expertiză, audierea martorilor şi probarea că sunt nevinovat. (…) Judecătoarea a fost presată de binomul DNA şi de Serviciile Secrete. Toţi care nu se supun sistemului trebuie exterminaţi. Sunt doar supoziţii, nu probe, în cazul meu şi al lui Radu Mazăre. (…) E o nedreptate şi cer judecarea pe probe directe. Vor plăti toţi cei ce se fac vinovaţi“, a mai declarat Nicuşor Daniel Constantinescu.

Rechizitoriu - Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu (abuz în serviciu) - DNA Constanţa
Rechizitoriu - Trimitere în judecată Nicuşor Constantinescu, Cristian Zgabercea, Fundaţia Fantasio şi Fundaţia Thalia (document)
Rechizitoriu - Elicopterul prăbuşit în Siutghiol, cumpărat din fonduri publice, folosit de CJC în alte scopuri decât cele pentru care a fost achiziționat (document)
Rechizitoriu - Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu alături de alte 18 persoane (document)
Rechizitoriu - Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu / Adrian George Gâmbuţeanu - DNA Bucureşti (partea 1)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii