Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:10 13 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitații publice Primăria Constanța, achiziții de aproape 5 milioane lei pentru modernizarea clădirii unde se va muta Direcția Poliția Locală. Lucrările vor fi continuate de ENG Free SRL(DOCUMENTE)

ro

13 May, 2025 17:00 272 Marime text
  • Primăria Constanța a atribuit două noi contracte pentru continuarea execuției lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Reabilitare, modernizare și dotare sediu operativ rutier și ordine publică”.
  • Contractele în valoare totală de 4.919.595 lei, adică 2.751.691 euro au revenit companiei ENG FREE SRL
  • Reamintim că în 2024, compania a încheiat tot Primăria Constanța contractul nr. 140158/22.07.2024, în valoare de 5.823.025,15 lei echivalentul a circa 1,16 milioane euro. Obiectivul general al contractului privea același imobil care a adăpostit Colegiul Tehnic “Vasile Pârvan”, și viza amenajarea unor spații care să deservească Direcției Generale Poliția Locală
  • Firma este deținută de asociații fondatori Ene Aneta și Ene Iulian, mama și fiu, moștenitorii defunctului Ene Gheorghe de la Romprest Util SA Agigea. De administrarea afacerii de ocupă Aneta Ene.
  • În anul 2023, firma cu 64 de angajați a reportat o cifră de afaceri de 21.850.876 lei, un profit de 3.356.259 lei și datorii de 8.688.079 lei
 


Primăria Constanța a atribuit două noi contracte pentru continuarea execuției lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Reabilitare, modernizare și dotare sediu operativ rutier și ordine publică”.

Primul contract, în valoare de 2.209.715,15 lei fără TVA, face referire la transformarea construcției existente, cu funcțiune anterioară de unitate de învățământ, într-un sediu administrativ destinat activităților operative de rutieră și ordine publică (n.r. Direcția Poliție Locală Constanța) și include reabilitarea și recompartimentarea spațiilor existente, creșterea eficienței energetice a clădirii, dotarea corespunzătoare pentru desfășurarea activităților specifice, dar și asigurarea unui nivel de performanță optim pentru intervenții în situații excepționale.

Cel de-al doilea contract, în valoare de 2.709.880,36 lei vizează reabilitarea, modernizarea și dotarea clădirii pentru pregătire fizică, vestiare - sală sport care să deservească personalului lucrativ din cadrul Direcției Generale Poliția Locală.
Ambele contracte au revenit companiei ENG FREE SRL.

 
Despre ENG FREE SRL
 
Societatea ENG Free SRL înființată în 2007 și se ocupă de Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. Firma are sediul social pe strada Făgetului, Nr. 127, Constanța.
 

Firma este deținută de asociații fondatori Ene Aneta și Ene Iulian, mama și fiu, moștenitorii defunctului Ene Gheorghe de la Romprest Util SA Agigea. De administrarea afacerii de ocupă Aneta Ene.
 
În anul 2023, firma cu 64 de angajați a reportat o cifră de afaceri de 21.850.876 lei, un profit de 3.356.259 lei și datorii de 8.688.079 lei.
 
De-a lungul timpului, ENG Free SRL a mai obținut, prin negociere directă, 3 contracte: unul de la Clubul Sportiv Municipal Constanța și două de la Autoritatea Navala Română. De asemenea, societatea a câștigat 5 licitații organizate de Compania Nationala "Administratia Porturilor Maritime" SA Constanța, Municipiul Constanța, Clubul Sportiv Scolar nr.1 Constanța și SC RAJA SA Constanța.
 
Societatea ENG Free SRL, scurt istoric contracte cu bani publici 2021-2024
 
Societatea ENG Free SRL Constanța a început să acceseze contracte din bani publici de la sfârșitul anului 2021. Firma ENG Free SRL Constanța a vândut  inclusive scaune, fotolii și cuiere , de la lucrări de amenajare sedii administrative, înlocuire colector menajerpână la organizarea unui eveniment sportiv pentru Primăria Constanța.


Autoritățile contractante care au încheiat contracte directe și au girat serviciile firmei ENG Free SRL Constanța sunt RAJA SA Constanța, Primăria Constanța, Club Sportiv Municipal Constanța autoritate finanțată tot de primăria Constanța și Autoritatea Navală Română – ANR.

Autoritatea Navală Română – ANR a încheiat trei contracte directe în perioada 2022/2023 cu societatea ENG Free SRL  Constanța în valoare totală de 308.878,62 lei pentru execuție lucrări de reparații capitale, instalații electrice interioare și pardoseli interioare parchet laminat la Oficiul de Căpătănie Mamaia – Vila 1.

Clubul Sportiv Municipal Constanța autoritate finanțată de primăria Constanța a încheiat șapte contracte directe directe în perioada 2022/2023 cu societatea ENG Free SRL Constanța în valoare 39.643,95 lei pentru achiziționarea de scaune, fotoliu, cuier dar și lucrări de amenajări interioare la sediul administrativ al CSM, iar anul trecut a furnizat garduri delimitare spațiu pentru secția ciclism.
 
Moștenirea lui Gheorghe Ene de la Romprest Util SA Agigea
 
Ene Aneta și Ene Iulian, mama și fiu, sunt moștenitorii defunctului Ene Gheorghe de la Romprest Util SA Agigea. Acum douăzeci de ani societatea Romprest Util SA Agigea a fost una din cele mai puternice societăți furnizoare de utilaje pentru construcții. Firma deținea un sediu secundar în Portul Constanța, precum și numeroase macarale de cheu, locomotive și vagoane.
 
Din cauza neînțelegerilor dintre acționari, într-o atmosferă de scandaluri publice și plângeri penale, gruparea din jurului lui Ene Gheorghe a reușit divizarea companiei mamă.
 
Defunctul Ene Gheorghe a fost președintele consiliului de administrație al societății Romprest Construct General SA alături de Apostol Apostol, Velica Gheorghe, Axinciuc Constatin și Chivulescu Lucia (mof. 604/29.01.2009). Ene Gheorghe a decedat în anul 2014 și societatea Romprest Construct General SRL s-a radiat în noiembrie 2021.

Reamintim că în 2024, ENG Free SRL Constanța a încheiat cu Primăria Constanța contractul nr. 140158/22.07.2024, în valoare de 5.823.025,15 lei echivalentul a circa 1,16 milioane euro. Obiectivul general al contractului privește imobilul de la adresa Șoseaua Industrială nr. 7 - Colegiul Tehnic “Vasile Pârvan”, și  reprezintă amenajarea unor spații care să deservească Direcției Generale Poliția Locală din cadrul aparatului de specialitate al Primăriei prin reabilitarea, modernizarea și dotarea clădirii pentru pregătire fizică , vestiare -sală de sport.  



La sfârșitul anului 2023 ENG Free SRL Constanța a mai încheiat un contract cu Primăria Constanța pentru lucrări la Clubul Sportiv Școala nr. 1 în valoare de circa 2,37 milioane euro.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Pentru redactarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.
 
Citește și:


Renovări pentru sediul Poliției Locale și lucrări la Club Sportiv nr.1 ENG Free SRL a primit de la Primăria Constanța două contracte de 3,5 milioane euro în câteva luni!(DOCUMENTE)
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii