Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
12:02 21 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Referendum pentru demiterea preşedintelui Închisoare cu executare pentru şase persoane din judeţul Constanţa

ro

03 Jul, 2013 00:00 1486 Marime text
Şase persoane judecate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizare a infractorului au fost condamnate la închisoare cu executare. În sarcina celor şase s-a reţinut că, la momentul audierii în calitate de martori în cauza privind trei inculpaţi cercetaţi pentru mită electorală la referendumul pentru demiterea preşedintelui României, ar fi făcut declaraţii mincinoase cu privire la aspectele esenţiale în faţa organelor de cercetare penală, în scopul favorizării celor trei inculpaţi. Şi asta, spun procurorii, în încercarea de a îngreuna urmărirea penală. 

Loredana Moraru a fost condamnată la pedeapsa de trei luni de închisoare cu executare, perioadă din care s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 iunie 2012 la 4 iulie 2012. Mai departe, Constantin Dănuţ Macar a fost condamnat tot la trei luni de detenţie cu executare. Şi în cazul acestuia magistraţii au dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 iunie 2012 la 4 iulie 2012. Ion Gheorghe Macar s-a ales tot cu trei luni de închisoare cu executare, pedeapsă din care s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive ca şi în cazul celor doi inculpaţi mai sus precizaţi. Mai departe, Marius Petcu a primit trei luni de închisoare cu executare, din care se va scădea durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 iunie 2012 la 6 iulie 2012. Ioan Barbu şi Sandu Marin Buzică au luat aceeaşi pedeapsă, cu executare. Instanţa de judecată a menţinut liberarea provizorie sub control judiciar dispusă faţă de inculpaţii Moraru, Barbu, Macar, Macar, Petcu şi Buzică prin deciziile penale nr. 668/4.07.2012, 669/4.07.2012 ale Tribunalului Constanţa şi prin încheierea nr. 194/5.07.2012 a Judecătoriei Constanţa, astfel cum au fost modificate prin încheierile din 9.07.2012 şi din 24.08.2012 ale Judecătoriei Constanţa. Decizia Judecătoriei nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în termen de zece zile de la pronunţare. Cei şase au fost trimişi în judecată într-un dosar disjuns din cel în care Liviu Ghiorţu, Daniel Bîrcu şi Laurenţiu Ştefan Caracostea au fost judecaţi şi condamnaţi pentru că ar fi oferit mită electorală.

Ti-a placut articolul?

Comentarii