Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:39 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Praf pe dosarul flagrantului ratat de SIPI Constanţa?

ro

08 Apr, 2011 02:07 2130 Marime text
cap_2.jpgDosarul celor doi agenţi ai Secţiei 2 de Poliţie Constanţa, Mugurel Alexa şi Cristian Olaru, despre care se spune ar fi cerut şpagă unui bărbat din cartierul constănţean Palazu Mare pentru a-i înapoia talonul auto, se află şi acum la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. Surse apropiate cazului spun că cei doi nu au dat declaraţii nici până la acest moment al anchetei.

De altfel, aceleaşi surse arată că agenţii Mugurel Alexa şi Cristian Olaru se află în concedii şi este posibil ca cei doi să fi părăsit judeţul ori chiar ţara, dat fiind că indivizii nu au nicio restricţie. Nu este de omis faptul că în dosarul agenţilor de la Secţia 2 a desfăşurat activităţi, ce-i drept pentru o scurtă perioadă de timp, Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă, pe când şef era subcomisarul Dan Florin Secăreanu, şi Serviciul de Investigare a Fraudelor. Surse demne de încredere au spus că cele două servicii au pus la cale şi organizat un flagrant menit a-i prinde în fapt pe cei doi agenţi, însă acţiunea a eşuat. Dosarul cauzei se află, în continuare, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, dosar în care agenţii Mugurel Alexa şi Cristian Olaru nu au dat nici până acum declaraţii în faţa anchetatorilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii