Cetățeni din Republica Moldova angajați ilegal la o societate din Constanța. Ce măsuri au aplicat polițiștii de la Imigrări
Cetățeni din Republica Moldova angajați ilegal la o societate din Constanța. Ce măsuri au aplicat polițiștii
18 Aug, 2017 17:09
ZIUA de Constanta
2260
Marime text



Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Constanța au efectuat la sfârșitul săptămânii trecute o acțiune în cooperare cu ITM Constanța, pe linia prevenirii şi combaterii muncii ilegale a străinilor, pe raza de competență.
Astfel, pe timpul desfăşurării acţiunii au fost depistaţi 19 străini, 12 femei și 7 bărbați, din Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, care desfăşurau activităţi lucrative, fără forme legale, la o societatea comercială de pe raza județul Constanța.
Tinerii au intrat legal pe teritoriul României, cu paşaport biometric, document care le permite o şedere de 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile, precedente fiecărei zile de şedere, fără a avea drept de muncă.
Totodată, societatea comercială nu a obținut pentru cetăţenii moldoveni avize de muncă sau detaşare, nerespectând astfel prevederile OUG 25/2014 privind încadrarea în muncă a străinilor pe teritoriul României, fiind sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 100.000 lei.
Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale, atrăgând atenţia cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României. Vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect legat de aplicarea prevederilor legale privind regimul străinilor în România la telefon 0761/344303 sau 0241/502308 şi email ct.igi@mai.gov.ro sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii