Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
00:13 30 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Vrem Teatru la Constanţa!“

ro

09 Feb, 2017 00:00 1463 Marime text
În noaptea de 22 decembrie 1989, în faţa Primăriei Constanţa se scanda, printre altele, „Vrem teatru naţional!“. Timpul a trecut, Dramaticul constănţean s-a numit vremelnic „naţional“, rezultat al unui mariaj silnic între Teatrul Dramatic „Ovidius“ şi Teatrul „Fantasio“, care a dus la „decesul“ Revistei constănţene.
 
Timpul a trecut, a mai estompat dureri, fără să le şteargă definitiv însă. Nici doleanţele artiştilor tomitani nu s-au stins. Pe 31 ianuarie, atunci când, la împlinirea vârstei de 86 de ani, i s-a înmânat titlul de cetăţean de onoare al Constanţei, actriţa Ileana Ploscaru, a cărei carieră artistică este „de-o seamă“ cu viaţa Dramaticului tomitan - 66 de ani! - a spus, în semn de mulţumire: „Îmi doresc să joc la teatru la Teatrul Naţional Constanţa“. Accentul fusese pus pe cuvântul „Naţional“.
 
Aceste doleanţe, rostite, accentuate sau nu, există, există încă. Şi sunt justificate de convingerea - argumentată - că oraşul de la Marea Neagră merită un teatru naţional. Înainte de toate însă, merită mai mult. Are nevoie de „o casă“.
 
E trist că în Constanţa anului 2017, în care tomitanii trebuie să celebreze 2.000 de ani de la trecerea pe tărâmul umbrelor a lui Publius Ovidius Naso, muzele Euterpe, Thalia şi Terpsichore trăiesc în lăcaşuri de împrumut, inadecvate, prea nepotrivite pentru ele. Niciun teatru nu funcţionează într-o clădire proprie, care să-i fie hărăzită încă de la... naştere, niciunul nu are un loc al său. De fapt, în afară de Bibliotecă Judeţeană „Ioan N. Roman“, nicio altă instituţie de cultură nu are un sediu al său construit cu... dedicaţie.
 
Chiar dacă la Teatrul de Stat Constanţa lucrurile s-au mai aşezat, intrând pe un făgaş al normalităţii, clădirea construită de Demostene Tranulis ca sediu al Ligii Culturale, filiala Constanţa, şi care a fost multă vreme „casă“ şi pentru „Fantasio“ se... resimte sub vremi. Sala acestui edificiu de cultură este prea mică pentru numărul mare de spectatori şi scena prea modestă, minusculă, înghesuită chiar. Primul teatru al Dobrogei merită mai mult.
 
Nici la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare“ situaţia nu se prezintă prea bine. Instituţia îşi desfăşoară activitatea în ceea ce cândva a fost prima sală de teatru din Constanţa, „Elpis“, împărţind sediul cu Comunitatea Elenă „Elpis“.
 
Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ are şi el nevoie de ajutor. Fostă sală de festivităţi a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“ şi fost sediu al clădirii în care îşi au casă Opera şi Baletul are nevoie de reabilitare. Şi parcă nu era de ajuns, repetiţiile Baletului se desfăşoară încă la „Baia Populară“.
 
Sunt multe de scris, dar nu mi-am propus să fac o istorie a teatrelor constănţene şi nici o listă a problemelor cu care se confruntă ele. Cert este că situaţia aceasta dăinuie din alt secol şi din alt regim. Dar dacă este o utopie ca fiecare dintre aceste teatre să aibă un sediu nou, acum, în secolul XXI, în alte vremuri, poate nu la fel de prielnice culturii ca altădată, un teatru care să le adune pe toate sub aceeaşi cupolă e un lucru realizabil şi se impune de la sine.
 
Constanţa are nevoie ca de aer ca Teatrul său să fie adăpostit într-o clădire maiestuoasă, demnă de istoria şi tradiţia culturală a acestui oraş. Un teatru în care să intri ca într-un templu, un simbol arhitectural şi cultural al oraşului, o clădire cu scene şi săli generoase. În fond, o carte de vizită a urbei. Măcar atât.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii