Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
13:06 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Editorial Mobilizare extraordinară în cazul accidentului de la Medgidia. Centrul de transfuzii are însă nevoie permanentă de sânge

ro

02 Oct, 2017 00:00 3532 Marime text
Cumplitul accident care a avut loc joi în apropierea localităţii Medgidia s-a soldat cu victime care au avut nevoie de transfuzii de sânge. Aproximativ 50 de militari ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa (IJJ) au răspuns apelului umanitar şi au venit să doneze sânge. Printre aceştia, s-a numărat şi inspectorul şef al IJJ Constanţa, colonel Constantin Dima. Mai mult, la nivelul instituţiei s-a creat o tradiţie în ceea ce priveşte această acţiune.
 
În ţările vestice, acest demers este absolut firesc. Oamenii donează sânge ca o activitate normală şi umană. În Suedia, există o aplicaţie care trimite donatorilor un mesaj text, pe telefonul mobil, de fiecare dată când sângele donat de ei ajută la salvarea unei vieţi. Astfel, donatorul înţelege că a salvat viaţa cuiva, lucru care îl va încuraja să doneze în continuare.
 
De asemenea, donarea de sânge este benefică pentru sănătate. Potrivit studiilor, sângele donatorului este împrospătat, imunitatea organismului creşte, iar riscul de paralizie şi accident vascular se reduce cu 30%. Totodată, rezistenţa organismului la şocuri creşte. De exemplu, dacă donatorul este implicat într-un accident, reacţia organismului îi va ajuta pe medici, corpul fiind deja obişnuit cu pierderea de sânge şi înlocuirea lui.
 
Potrivit doctorilor, donarea de sânge nu are efecte adverse asupra unui adult sănătos, deoarece în corp se găseşte o cantitate suficientă de sânge. Vei dona mai puţin de o unitate de sânge, iar corpul tău, care produce constant sânge, va înlocui cantitatea pierdută în mai puţin de 24 de ore. Cei mai mulţi dintre donatori îşi continuă activităţile zilnice după ce au donat.
 
Asociaţiile, ONG-urile şi chiar şi televiziunile demarează anual campanii pentru conştientizarea importanţei donării de sânge. Din păcate, fidelitatea în rândul donatorilor este mică. Centrele de transfuzii roagă în permanenţă cetăţenii clinic sănătoşi să vină şi să doneze.

Beneficiile materiale oferite de Guvern 

Persoanele care efectuează o donare completă (450 ml) beneficiază, la cerere, de:
- şapte tichete de masă pentru produse alimentare;
- o zi liberă (în ziua donării) dacă eşti elev, student, salariat sau militar;
- decontarea cheltuielilor de transport în comun, în ziua donării;
- reducere 50% la transportul în comun pentru donatorii cu reşedinţă în municipiul Constanţa, pentru o perioadă de o lună.

Cine poate dona 

Pot dona sânge persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani (prima donare 18 - 60 de ani, în funcţie de evaluarea medicală) şi cu greutatea de peste 50 kg (în funcţie de înălţime, constituţie).
Nu poţi dona dacă:
- ai suferit în ultimele şase luni intervenţii chirurgicale (inclusiv intervenţii la dentist sau tatuaje);
- eşti însărcinată, în perioada de lăuzie sau în perioada menstruală;
- ai consumat băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării;
- eşti sub tratament pentru diferite afecţiuni: hipertensiune, boli de inima, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine;
- eşti răcit sau sub tratament medicamentos;
- ai sau ai avut hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie sau alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, astm, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele: psoriazis, vitiligo, miopie forte peste (-) 6 dioptrii, cancer.
Mai multe detalii găsiţi pe site-ul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa.
 
Există şi alt tip de eroi în afara celor din benzi desenate. Tu poţi fi eroul aproapelui tău!
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii