Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
15:56 26 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Mărirea şi decăderea lui Nicuşor Constantinescu. Mâine i se termină domnia la CJC! (galerie foto 2004-2016) (document)

ro

09 Jun, 2016 00:00 4254 Marime text
 

Considerat de mulţi şi pentru multă vreme a fi un privilegiat al sorţii, Nicuşor Constantinescu a ajuns acum la apusul carierei sale în administraţia publică locală şi politică. Totul se petrece pe fondul unui circ mediatic pe care îl alimentează la fiecare apariţie a sa în faţa magistraţilor. Fostul lider PSD Constanţa este judecat în şase dosare de către diverse instanţe, într-unul - referitor la Centrul Militar Zonal - fiind condamnat, în primă instanţă, la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare. 
 
Dar care a fost evoluţia celui ce era, în anii săi de glorie, precum secretarul de partid din perioada comunistă? De unde a început promovarea fostului lider PSD de Constanţa, ajuns acum să aibă un unic traseu: Spitalul Penitenciarului Poarta Albă - sala de judecată şi retur?
 
Pe 29 octombrie anul curent, Nicuşor Constantinescu împlineşte 50 de ani. Acesta a urmat cursurile Liceului „Mihai Viteazu“ din Ploieşti, după care a venit la Constanţa, unde, în anul 1991, a absolvit Facultatea de Electromecanică din cadrul Institutului de Marină Civilă Constanţa - unde i-a cunoscut şi s-a împrietenit cu Radu Mazăre şi Sorin Strutinsky - şi îşi dă licenţa în specializarea Inginerie electromecanică. Deşi s-a pregătit să înfrunte mările şi oceanele lumii, Constantinescu a preferat să devină „întreprinzător“, iar în perioada 1991- 2003, conform unui CV, a fost redactor şi redactor-şef adjunct la săptămânalul Contrast şi, ulterior, la cotidianul Telegraf. Pentru a-şi asigura promovarea ziarului, acesta a intrat în afaceri privind distribuirea de presă, şi, în paralel, a înfiinţat primul post local de televiziune.
 
Dacă tot se afla şi se stabilise pe litoral, nu avea cum să rateze oportunitatea de a investi în domeniul turismului. Aşa a ajuns să participe la cumpărarea hotelului Flora din staţiunea Mamaia şi, în timp, să investească şi în alte unităţi hoteliere.

Cumul de funcţii?

Debutul în administraţia publică locală şi l-a făcut în vara anului 2000, ca independent, când a obţinut un mandat de consilier în Consiliul Local Municipal Constanţa. Pe parcursul mandatului, mai precis în toamna anului 2003, la „sugestia“ şi rugămintea ministrului Transporturilor de atunci, Miron Mitrea, şi cu asigurarea unei intrări triumfale, Constantinescu şi prietenul său Radu Mazăre deveneau social-democraţi cu acte în regulă. Şi asta nu oricum. Anunţul a fost făcut la Constanţa chiar de premierul şi preşedintele PSD, Adrian Năstase, secondat de Miron Mitrea, şi nu s-a rezumat la atât.

Preşedinte al CJC

Înrolarea în partid a „coincis“ cu predarea frâielor Organizaţiei Judeţene PSD Constanţa tandemului Mazăre - Constantinescu, cărora le-au fost „alocate“ funcţiile de preşedinte şi preşedinte executiv. Un an mai târziu, cu un partid în spate, Constantinescu a ridicat ştacheta, iar dorinţa sa de mărire a crescut proporţional. Astfel, a mai urcat o treaptă în administraţia publică locală, prin obţinerea unui mandat de consilier judeţean.
 
Cum la acea vreme preşedintele Consiliului Judeţean era ales, prin vot, de majoritatea consilierilor, iar PSD deţinea „supremaţia“, Nicuşor Constantinescu a fost ales preşedinte al CJC. Din 2004 şi până de curând, acesta a deţinut şefia CJC, funcţie care, coroborată cu cea de preşedinte executiv al Organizaţiei Judeţene PSD Constanţa, se pare că l-a determinat să creadă şi să acţioneze precum atotputernicul judeţului.

O noapte furtunoasă… de neuitat 

Noaptea Sfântului Dumitru din anul 2006 va rămâne mult timp în amintirea constănţenilor şi nu numai. Atunci, Nicuşor Constantinescu ar fi adormit la volanul jeep-ului personal chiar în intersecţia de la Capitol. Încercările unora de a-l trezi au eşuat, aşa că oamenii i-au spart un geam şi au intrat în maşină. Confuz şi fără să ştie de ce era atâta lume în jurul său - bliţurile aparatelor de fotografiat nu mai conteneau, iar camerele de filmat aveau să-l facă vedetă -,  Nicuşor Constantinescu a fost luat de oamenii săi de încredere şi dus acasă, cu toţii punând totul pe seama stării sale de sănătate. Nici acum mulţi constănţeni nu acceptă acea explicaţie, iar zvonul potrivit căruia ar fi fost sub influenţa alcoolului persistă în memoria colectivă. Însă totul va rămâne o enigmă, deoarece, la data incidentului, agentul de circulaţie a omis să-l testeze alcoolscopic şi, mai mult, a suflat el în fiolă, căci şeful CJC nu trebuia deranjat. „Devotamentul“ de care a dat dovadă l-a costat serviciul pe poliţist, iar celor de la Poliţia Rutieră le-au rămas ca „amintire“ amenzile şi retrogradările primite.
 
Totul se petrecea pe vremea când IPJ Constanţa era condus de Victor Popescu, cel despre care s-a spus adesea că era un adversar al tandemului Mazăre - Constantinescu şi al oamenilor din jurul acestora.

„Cine sapă groapa altuia cade singur în ea“

Aşa spune o vorbă veche din popor, iar la Nicuşor Constantinescu s-a confirmat. În primăvara anului 2013, acesta avea să fie declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Motivul: s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20.06.2008 - 23.03.2009, întrucât ar fi deţinut, simultan, atât funcţia de preşedinte al CJC, cât şi calitatea de reprezentant al judeţului Constanţa în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul SC RAJA SA Constanţa. Numai că şi-a făcut asta cu propria mână. Cu aproximativ doi ani înainte, şeful CJC reclama la ANI şapte primari PDL ca fiind incompatibili, exact pe aceeaşi speţă ca a sa. Când inspectorii ANI se „ocupau“ de primarii PDL, nu a comentat nimic, în schimb, când a ajuns el în atenţia acestora, Constantinescu acuza instituţia, de câte ori avea ocazia, de „poliţie politică“ şi „abuz“. Luptele pentru anularea raportului ANI s-au dus în Justiţie.

Anul 2014, startul decăderii

După momentul „somnorosul din intersecţia Capitol“, constănţenii ajunseseră să creadă că şeful CJC e de neatins şi, orice ar întreprinde, nimeni nu va îndrăzni să-l deranjeze, să-i atragă atenţia sau să-l sancţioneze în vreun fel. În octombrie 2013, Nicuşor Constantinescu declara despre DNA: „Eu pe ăia de la DNA i-aş da pe toţi afară mâine, pentru că fac poliţie politică în loc să facă anchete profesioniste“. Totuşi, în anul 2014, DNA a început să se „manifeste“, iar Nicuşor Constantinescu avea primele semnale că laţul se strânge în jurul său.
 
Pe 15 ianuarie 2014, şeful CJC avea să fie săltat de anchetatori chiar din parcarea instituţiei pe care, de zece ani, o coordona. În acelaşi an, dar la două luni diferenţă, „emisarii“ DNA aveau să revină, de această dată, într-o „vizită“ la domiciliu. Practic, anul 2014 avea să fie startul decăderii preşedintelui suspendat al CJC, Nicuşor Constantinescu, precum şi al dosarelor al căror protagonist devenea şi în care acuzele sunt fără număr.

Citeşte şi

 
În prezent, Nicuşor Constantinescu este judecat în:
  • Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, din octombrie 2008 (1), pentru presupusa subfinanţare a Centrului Militar Zonal Constanţa, din aprilie 2014 (2);
  • Dosarul fundaţiilor Thalia şi Fantasio, din aprilie 2015 (3);
  • Dosarul celor 19 persoane (fizice şi juridice) acuzate de un presupus prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna Consiliului Judeţean Constanţa şi de peste un milion de lei în dauna statului român, din noiembrie 2014 (4);
  • Dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol (5). 
Ultimele patru dosare au fost instrumentate de procurorul Andrei Bodean, din DNA Constanţa. Mai departe, şeful CJC este judecat, într-un alt dosar, al şaselea, alături de Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, din mai 2014, cauza fiind instrumentată de Dana Ana, procuror DNA Bucureşti. 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • filosof 09 Jun, 2016 08:39 Sic transit GLORIA mundi!!! Glorie nemeritata 25 ani,avere enorma,ramane in istorie....!?