Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:17 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pentru că nu au fost ofertanţi SC UTI Servicii Portuare a negociat… la sânge un contract cu CN APMC (documente)

ro

28 Aug, 2015 00:00 2929 Marime text
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC) atribuia, în mai 2013, contractul având ca obiect „Servicii de garanţie totală a funcţionării sistemului de securitate a Porţii nr. 14 din portul Constanţa“. Pentru acest contract, singura ofertă a venit de la societatea UTI Servicii Portuare SA. Procedura de atribuire a fost de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare.
 
Comisia de evaluare a fost compusă din Ambroziu Duma - preşedinte cu drept de vot, Mihaela Alina Staetu, Radu Petru, Maria Mergiu, Luminiţa Boja, Liliana Duca - membri şi Crina Popescu - membru de rezervă.
 
S-au urmat procedurile specifice, potrivit procesului-verbal 12966 din 20 aprilie 2013, s-a consemnat faptul că valoarea estimată a actului adiţional era de 20.891 de euro (fără TVA), că valoarea propunerii financiare preliminare a fost de 20.891 de euro (fără TVA), iar valoarea propunerii financiare negociate - 17.010 euro (fără TVA). Durata contractului de achiziţie publică a fost de 12 luni. Nu s-au solicitat clarificări privind documentaţia de atribuire/descriptivă.
Au fost evaluate oferta societăţii interesate de contract, documentele, propunerea tehnică şi cea financiară preliminară şi a fost încheiat un proces-verbal.
 
A urmat o şedinţă de negociere în prezenţa membrilor comisiei de evaluare şi a reprezentantului împuternicit al ofertantului, Mihai Popescu. Comisia a cerut reducerea ofertei financiare propuse de UTI Servicii Portuare, deoarece se estimează o scădere semnificativă a traficului prin Poarta nr. 14 după intrarea în funcţiune a Porţii nr. 10 bis, astfel încât şi riscurile de avarii la echipamente vor scădea corespunzător. Dacă la început UTI a propus 17.500 de euro/an, după negociere, a oferit o valoare de 17.010 euro/an.
 
La cererea comisiei de evaluare de continuare a negocierii preţului, SC UTI Servicii Portuare nu a acceptat şi alte reduceri. Aşa încât suma stabilită a fost de 17.010 euro/an (fără TVA). S-au făcut corecturile necesare în documente şi s-a precizat noul preţ negociat. Criteriul de atribuire „preţul cel mai scăzut“ s-a aplicat ofertei admisibile depuse de SC UTI Servicii Portuare SA. În final, oferta acestei firme a fost declarată câştigătoare.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza declaraţiile de avere ale membrilor comisiei de evaluare, aşa cum au fost acestea disponibile pe site-ul CN APMC, în măsura în care aceştia au fost obligaţi să le depună. Tot în secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza anunţul de atribuire, raportul procedurii şi procesul-verbal de negociere aferente contractului la care facem referire.

Cine este câştigătorul contractului?

SC UTI Servicii Portuare SA se numeşte acum, potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului în data de 3 august 2015, UTI Servicii şi Mentenanţă SA, cu sediul social în Bucureşti. Firma a fost înfiinţată în anul 2004 şi se ocupă de „activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea“. Asociaţi persoane juridice în firmă sunt UTI Holdings BV şi UTI Grup SA, iar administrator este Mihai Popescu.
 
Potrivit vrajitorul.eu, la finele anului 2013, UTI Servicii şi Mentenanţă SA a înregistrat o cifră de afaceri de 14.592.512 lei, un profit zero şi 38 de salariaţi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii