Se împlinesc cinci ani de la decesul lui Olimpiu Glodarenco, istoricul care a condus timp de șapte ani Muzeul Național al Marinei Române
Se împlinesc cinci ani de la decesul lui Olimpiu Glodarenco, istoricul care a condus timp de șapte ani Muzeul
13 Jan, 2026 17:16
ZIUA de Constanta
547
Marime text
547
Marime text
Astăzi se împlinesc cinci ani de la trecerea la cele sfinte a unuia dintre cei mai îndrăgiți directori ai MNMR, comandorul (r) Olimpiu-Manuel Glodarenco.Potrivit Muzeului Național Marinei Române, comandor dr. habil. Olimpiu Manuel Glodarenco s-a născut la 2 ianuarie 1964 și a urmat cursurile Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân”, Facultatea Navigaţie, pe care l-a absolvit în 1986.
Pasionat de istorie, a urmat cursurile Facultății de Istorie şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universității „Ovidius”, licență și masterat. A urmat firește, un doctorat, de data aceasta la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Facultatea de Comandă şi Stat Major cu specializare în Ştiinţe Militare şi Informaţii și nu s-a oprit aici, obținând titlul de habilitat sub îndrumarea prof. dr. Anatol Petrenco, Decanul Facultății de Istorie Universală, Universitatea de Stat din Chișinau.
În perioada 1986-2006, a ocupat funcția de comandant nave de luptă și ofițer în statul major al Flotei, în diferite unități operative ale Forțelor Navale, apoi de Instructor superior în catedra „Ştiinţe Militare şi Manageriale” şi şef al comisiei didactice a catedrei la Şcoala Militară de Maiştri a Forţelor Navale “Amiral Ion Murgescu”. A devenit șef de stat major al Centrului de Instrucţie al Forţelor Navale, Mangalia.
În anul 2006 devine director al Muzeului Național al Marinei Române și conferențiar universitar la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, predând discipliniele: „Istoria armatei și marinei române” și „Istorie navală”, din 2007 ocupă funcția conferențiar universitar la Universitatea „Ovidius”, Constanţa, iar din anul 2010 la Universitatea „Andrei Şaguna”, unde predă cursurile Conflicte asimetrice, Politică externă şi de securitate comună a Uniunii Europene, Politici de securitate ale Uniunii Europene, Istoria secolului XX; Geopolitică şi geostrategie; Teoria organizaţiilor europene; Introducere în studii europene; Sisteme politice comparate; Etică politică.
Din anul 2013 a devenit director al Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” București.
Ca și cercetător s-a evidențiat în publicarea unor volume impresionante de istorie universală a marinei și a nenumărate studii și articole, Iar ca director al Muzeului Național al Marinei Române, s-a remarcat prin organizarea de conferințe naționale și internaționale și prin înființarea Editurii Muzeului Național al Marinei Române.
A fost membru al: Societății de Ştiinţe Istorice din România, Asociaţiei de Geopolitică „Ion Conea”, Comisiei Române de Istorie Militară, Asociaţiei culturale „Pro Basarabia şi Bucovina”, Liga Navală Română și Membru de onoare al Asociaţiei Tomis pentru Interculturalitate,
A fost Cavaler al Ordinului Militar şi Ospitalier al Sfântului Lazăr din Ierusalim și expert al Ministerului Culturii, în bunuri arheologice şi istorico-documentare: Istoria marinei, secolele XIX – XX.
Olimpiu Glodarenco a murit pe 13 ianuarie 2021, la 57 de ani.
Citește și:
Patru ani de la decesul lui Olimpiu Glodarenco, fostul director al Muzeului Național al Marinei Române
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


