Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:29 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consilierul Andrei Popescu îi solicită primarului Făgădău să ia măsuri pentru un transport sigur şi decent pe traseele de maxi-taxi (document)

ro

19 Jun, 2017 00:00 8576 Marime text
Consilierul local municipal Andrei Popescu susţine că a început demersurile privind transportul de tip maxi-taxi. În acest sens, l-a interpelat pe primarul Decebal Făgădău, care are în subordine atât Direcţia de Transporturi şi Eveniment, cât şi pe cea a Poliţiei Locale.

„Am cerut controale amănunţite şi luarea tuturor măsurilor necesare pentru un transport sigur şi decent. De asemenea, i-am sugerat primarului Făgădău să colaboreze cu cei de la Poliţia Rutieră şi RAR“, susţine Andrei Popescu.

În paralel, consilierul afirmă că se oferă să colaboreze pentru a schimba în bine regulamentul legat de acest serviciu. Pe această cale, alesul local cere sprijinul tuturor constănţenilor, să îi fie sesizate sau aduse la cunoştinţă toate abaterile legate de activitatea maxi-taxi.
 
În secţiunea „Documente“ din ediţia online, puteţi vizualiza interpelarea consilierului local Andrei Popescu adresată primarului municipiului Constanţa, Decebal Făgădău.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii