De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
02:22 19 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cine face deszăpezirea în această iarnă în judeţul Constanţa?! (document)

ro

06 Jan, 2016 00:00 1985 Marime text
 

Deşi suntem în a doua lună de iarnă, tot nu s-au semnat în toate localităţile contracte de deszăpezire, după cum reiese din situaţia contractelor de deszăpezire, necesarul de utilaje şi stocuri întocmită de Comandamentul pentru situaţii de urgenţă de la nivelul ISU Dobrogea! Mai multe localităţi din judeţ, prin care: Saligny, Albeşti, Aliman, Băneasa, Cogealac, Castelu, Chirnogeni, Ciobanu, Garliciu, Grădina, Istria, Independenţa, 23 August, Mihai Vizeazu, Murtfatlar, Pantelimon, Poarta Albă, Rasova, Săcele, Seimeni, Siliştea, Târguşor, Tecirghiol, Topalu, Tortomanu şi Vulturu nu au raportat exista unor contracte de deszăpezire. În unele dintre localităţile mai sus menţionate, deszăpezirea se va realiza cu forţe proprii sau cu utilajele din dotarea administraţiei publice locale.

Regia de Drumuri mai are contracte doar în nouă localităţi

Este cunoscut faptul că Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri (RAJDP) a cerut intrarea în insolvență. Cererea a fost acceptată de Tribunalul Constanța în ședința de marți, 29 decembrie. Vicepreședintele CJC Cristian Darie a spus că, după câteva tentative eșuate, se pare că cei din conducerea Regiei au reușit să-i convingă pe reprezentanții ANAF să deblocheze conturile RAJDP, pentru a putea achiziționa materiale antiderapante necesare acțiunilor de deszăpezire. Darie a declarat că, cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla la începutul lunii ianuarie. El a spus că reprezentanții ANAF ar fi acceptat reeșalonarea datoriei de 20 milioane de lei. Vremuri grele pe Regia de drumuri. În timpul fostei conduceri a CJC, când la conducerea regiei erau oamenii impuşi de Nicuşor Constantinescu, cu mici excepţii, RAJDP deţinea monopol în judeţ în material de deszăpezire. Acum au rămas doar cu zece contracte în localităţile: Amzacea, Bărăganu, Cerchezu, Cobadin, Comana, Corbu, Deleni, Lumina şi Mereni.
Regia de Drumuri asigură şi intevenţia pentru drumurile judeţene. Regia spune că are în acest moment, în stocuri, material antiderapant pentru două luni.  

Primăriile şi-au înfiinţat servicii de salubrizare şi deszăpezire

O parte dintre firmele care au câştigat contracte de deszăpezire în judeţ au ca activitate de bază serviciile de curăţenie sau gopodărire comunală. Unele primării pentru a face economii la buget şi-au înfiinţat societăţi pentru serviciul de deszăpezire iar administraţii locale au preferat să încheie contracte cu societăţi cu vechime în domeniu. S.C. Polaris M Holding SRL asigură serviciile de deszăperire în municipul Cobstanţa, Eforie, Mangalia şi Năvodari.
În Valu lui Traian, deszăpezirea o face SC Simela Trans SRL, în  Tuzla - SC Edilitar Local Tuzla SRL, în Saraiu - Asociaţia Crescătorilor de Animale, în Ovidiu - S.C. Ovi-Prestcon S.R.L., în  Medgidia  - S.C. Iridex Group Import-Export – Filiala Costineşti, în Cumpăna -S.C. Salubrizare şi gospodărie Cumpăna S.R.L.
În documentul ataşat materialului, puteţi consulta situaţia din fiecare localitate din judeţ.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii