Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
04:20 24 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

12 puncte de prim ajutor, amenajate în Constanţa

ro

04 Aug, 2017 00:00 429 Marime text
Reprezentanţii Primăriei au anunţat că au fost amenajate 12 puncte de prim ajutor în cluburile pensionarilor din Constanţa. Aici, personal medical specializat va asigura asistenţa medicală de urgenţă între orele 11.00 şi 18.00.
 
Pe perioada caniculei, constănţenii vor găsi în aceste puncte de prim ajutor filtre de apă şi aparate de ceai şi cafea. Pentru diminuarea efectelor caniculei, în aceste zile, bulevardele şi străzile principale vor fi stropite cu apă, iar fântânile arteziene din oraş vor fi pornite pentru a diminua disconfortul termic.
 
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de Cod Roşu de căldură extremă, valabilă vineri şi sâmbătă, în 12 judeţe din vestul ţării şi sud-vestul ţării, în timp ce în restul teritoriului va fi Cod Portocaliu de caniculă.
 
Potrivit meteorologilor, vineri (4 august) şi sâmbătă (5 august), valul de căldură care a debutat încă de luni (31 iulie) va continua să se intensifice, iar disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi şi se va situa frecvent, în zonele joase de relief, între 82 şi 84 de unităţi. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 22 şi 25 de grade.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii