Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
13:00 24 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Varol Amet este subsecretar de stat. Cu cine lucrează la autoritatea Ministerului Justiției unde a fost numit de Grindeanu. Cine este șeful lui

ro

28 Apr, 2017 03:40 4913 Marime text
Ieri, constănțeanul Varol Amet (foto sus), și-a luat în primire postul de subsecretar de stat la Cabinetul 3 de la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie.

Varol Amet, fostul deputat UDTTMR, în calitatea sa de vicepreședinte, subsecretar de stat, va mai lucra, de acum încolo cu dr. Andrei Tinu, președinte - secretar de stat și cu cezar Stancu, vicepreședinte - subsecretar de stat(foto jos).
 
Reamintim că premierul Sorin Grindeanu l-a numit, prin decizia numărul 367, publicată în Monitorul Oficial al României 296, din 25 aprilie,  pe Amet în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, pentru un mandat de patru ani.

Ce este Autoritatea Națională pentru Cetățenie                    
Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie este organizată şi funcţionează ca instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiţiei, finanţată integral de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Justiţiei.
Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie are autonomie funcţională şi de decizie.

Dispune de un aparat administrativ propriu, organizat la nivel de direcţii, servicii, birouri şi birouri teritoriale.
Organigrama, regulamentul de organizare şi funcţionare şi statul de funcţii ale Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei.
Repartizarea personalului în cadrul structurilor organizatorice stabilite prin organigramă se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie are sediul în municipiul Bucureşti, str. Smârdan nr. 3, sectorul 3.

La nivel teritorial, în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie funcţionează birouri teritoriale a căror înfiinţare şi desfiinţare este propusă ministrului justiţiei de către preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.

Atribuţiile Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie:
1. ţine evidenţa cererilor de acordare, redobândire, renunţare şi retragere a cetăţeniei române, alcătuind dosare pentru fiecare caz în parte;
2. asigură condiţiile necesare pentru desfăşurarea activităţii Comisiei pentru cetăţenie;
3. asigură secretariatul Comisiei pentru cetăţenie;
4. păstrează şi organizează arhiva Comisiei pentru cetăţenie;
5. întocmeşte proiectele de ordin ale preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie privind aprobarea cererilor de acordare, redobândire, retragere şi renunţare la cetăţenia română, precum şi proiectele de ordin de respingere a acestor cereri;
6. redactează certificatele de cetăţenie şi îndeplineşte procedura de rectificare a acestora;
7. asigură solemnitatea depunerii jurământului de credinţă faţă de România şi păstrează evidenţa persoanelor care au depus jurământul de credinţă;
8. colaborează cu autorităţi ale administraţiei publice centrale şi cu instituţii internaţionale cu atribuţii în domeniul cetăţeniei, fiind abilitată să încheie protocoale de colaborare;
9. comunică, la cerere, autorităţilor administraţiei publice centrale datele referitoare la persoanele care au dobândit, au redobândit sau au pierdut cetăţenia română, potrivit legii;
10. răspunde solicitărilor cu privire la problemele cu care a fost sesizată, dacă intră în sfera sa de competenţă;
11. informează cu caracter general publicul cu privire la drepturile cetăţenilor români, inclusiv cele care decurg din calitatea de cetăţean european;
12. asigură participarea personalului la programe de formare şi perfecţionare profesională, în limita bugetului aprobat;
13. realizează orice alte obiective corespunzătoare domeniului de activitate al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, în limita bugetului aprobat, a planului de activităţi şi a legii.

În componența autorității intră birourile teritoriale Galați, Iași și Suceava, Timișoara și Cluj-Napoca.
  
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii