Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
23:40 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Intră în vigoare o nouă atenţionare meteo Constanţa, sub cod galben de viscol şi vreme extremă (galerie foto)

ro

28 Dec, 2014 00:00 2059 Marime text


Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de ninsori, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei, valabilă pentru 34 de judeţe, între care şi Constanţa, atenţionare valabilă din această seară, de la ora 20.00 până luni la ora 23.00.

Potrivit meteorologilor, ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în sud şi sud-est vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Lunca Dunării şi în Dobrogea precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei. În cea mai mare parte a Munteniei, în jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea şi în estul Olteniei, vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de peste 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada, potrivit atenţionării.

Cum au arătat drumurile din Constanţa ieri, sub cod galben de ninsori şi vânt

În intervalul 26 decembrie, ora 20.00 – 27 decembrie, ora 20.00, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un cod galben de ninsori, valabil în 31 de județe ale României (printre care şi Constanţa), plus municipiul București. Au fost prognozate intensificări ale vântului, precipitaţii mixte, polei. Conform atenţionării, în Dobrogea, s-au înregistrat precipitaţii fi mixte şi, izolat, depuneri de polei. Vântul a înregistrat valori de 45 - 55 km/h, viscolind temporar ninsoarea. 

Pe parcursul zilei de ieri, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat că, în judeţul Constanţa, DN 2A, DN 22A, DN 22 au fost parţial umede, iar pe alocuri zăpada de 1-2 centimetri este mocirlită; DN 3C, DN 39, DN 38, DN 22C, DN 3 - sunt umede. Potrivit sursei citate, pe raza SDN Constanţa s-a acţionat  cu 10 autoutilaje pe DN 2A, DN 22A, DN 3C, DN 22, DN 39, DN 39B,C,D,E, DN 22C, DN 3 şi s-au răspândit 58 de tone de material antiderapant, iar pe A2-A4 cu 4 autoutilaje şi s-au răspândit 60 de tone de material antiderapant şi o tonă de clorură de calciu.

Totodată, ieri, din cauza vântului puternic, toate porturile din judeţul Constanţa (Midia, Mangalia, Constanţa Sud, Constanţa Nord şi Canal Dunăre-Marea Neagră) au fost închise traficului maritime şi fluvial. Cu excepţia Portului Midia, toate celelalte porturi au fost redeschise la ora 18.00.

Cum au acţionat drumarii la nivelul judeţului Constanţa

 
Pe parcursul zilei, RAJDP Constanţa a intervenit cu 44 de utilaje, a mobilizat 120 de drumari și a împrăștiat 450 de tone de material antiderapant. De asemenea, pe parcursul nopţii, a mai nins în mai multe regiuni din județ și pe anumite porțiuni de drum stratul de zăpadă a ajuns la 1-6 cm.

În funcție de evoluția vremii, autoritățile ar putea impune anumite restricțiii de circulație în zona localității Băltăgești.

Șoferii care întâmpină dificultăți pe drumurile județene din Constanța pot apela dispeceratul RAJDP la numărul de telefon 0735.008.802.

Gabriel Oprea, videoconferinţă cu Comitetele Județene pentru Situații de Urgență, în urma atenționărilor meteorologice


Astăzi, de la ora 10.00, se va desfăşura videoconferinţa susţinută de viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, în cadrul căreia vor fi evaluate măsurile aplicate și necesar a fi luate de către Comitetele Județene pentru Situații de Urgență, în urma atenționărilor meteorologice de tip cod galben emise de către Administrația Națională de Meteorologie pentru perioada următoare.

Accidente care au avut loc pe fondul drumului acoperit de zăpadă



Vremea rea a dus şi la înregistrarea mai multor accidente în urma cărora mai multe persoane au fost rănite. Astfel, reprezentanţii Serviciului Rutier Constanţa au transmis că un accident a avut loc pe DN 22, la Km, 243. Deoarece unul dintre conducătorii auto nu a adaptat viteza la condiţiile meteo, respectiv drum acoperit cu un strat subţire de zăpadă,a avut loc o coliziune între două autoturisme, un  Porsche şi un Ford Fiesta. În urm aimapctului, ocupaţnii autoturismului marca Ford Fiesta au fost răniţi. Printrre aceştia se afla şi un copil de doi ani. În localitatea Mihai Viteazu, în prima parte a zilei, o dubă s-a răsturnat. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Conform informaţiilor oferite de meteorologi, iarna este abia la început. În noaptea dintre ani se anunţă ger extrem cu temperaturi ce pot ajunge şi la -25 de grade.

Sursa foto: TaSe Caraman Info Trafic Constanta Facebook; Pau Paulina Info Trafic Constanta Facebook; Catalin Info Trafic Constanta Facebook; Madalina Balica Info Trafic Constanţa Facebook

Ti-a placut articolul?

Comentarii