Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:26 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De astăzi, elevii revin în bănci. Iată cum arată calendarul școlar până la finalul anului

ro

11 Jan, 2016 00:00 2140 Marime text


Mai bine de 3.000.000 de elevi din învăţământul preuniversitar se reîntorc astăzi în bănci. Chiar dacă s-au bucurat de o săptămână în plus de vacanță acesta nu este tocmai un motiv de fericire completă pentru că astfel, școala se va termina în acest an cu o saptămână mai târziu decât deobicei, mai exact pe 24 iunie.  

Dar, nici nu se obișnuiesc bine cu orele de curs, că peste o lună vor avea parte de o nouă vacanță, cea intersemestrială. În această perioadă de o lună de zile, elevii vor primi ultimele note din acest semestru, ca înainte de vacanță să le fie încheiate mediile.

În ceea ce privește tezele din semestrul al II-lea, acestea vor trebui susţinute până la data de 20 mai 2016.

Pentru elevii claselor a VIII-a cursurile vor lua sfârșit în data de 10 iunie 2016, iar cele pentru clasele terminale din învățământul liceal în data de 27 mai 2016.

Ca în fiecare an, copii vor participa în cadrul programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun”, care va avea un orar specific. Acest proiect va fi susținut în săptămâna 18-22 aprilie 2016 din semestrul al doilea, fiind perioada dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare. În perioada alocată acestui program nu se organizează cursuri conform orarului obișnuit al unității de învățământ, existând astfel un orar special. Acest proiect are ca scop implicarea tuturor preșcolarilor/elevilor și a cadrelor didactice în activități care să răspundă intereselor și preocupărilor diverse ale copiilor preșcolari/elevilor, să pună în valoare talentele și capacitățile acestora în diferite domenii, nu neapărat în cele prezente în curriculumul național, și să stimuleze participarea lor la acțiuni variate, în contexte nonformale.

Ministerul Educației și Cercetării Științifice organizează, în perioada 18–22 aprilie 2016, etapele naționale ale olimpiadelor școlare pe discipline de învățământ și, după caz, ale concursurilor școlare.

În ceea ce îi privește pe absolvenții de liceu, aceștia se pot înscrie pentru a susține prima sesiune a examenului de Bacalaureat între 30 mai - 3 iunie. Ei vor susține primele probe începând cu 13 iunie, urmând ca pe 12 iulie să fie afişate rezultatele, înainte de contestaţii.

Iată calendarul bacalaureatului din acest an:

13-15 iunie 2016 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
15-17 iunie 2016 -Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă;
21-24 iunie 2016 - Evaluarea competențelor digitale;
27 iunie-1 iulie 2016 - Evaluarea competențelor într-o limbă de circulație internațională;
4 iulie 2016- Limba și literatura română (probă scrisă);
5 iulie 2016 - Limba și literatura maternă (proba scrisă);
6 iulie- Proba obligatorie a profilului;
8 iulie 2016 — Proba la alegere a profilului și specializării;
12 iulie 2016 - Afișarea rezultatele. În aceeași zi vor putea fi depuse și contestațiile în intervalul orar 16.00-20.00, urmând ca rezultatele finale să fie afișate pe 16 iulie.

Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat se va face între 18-22 iulie 2016.

Conform ordinului ministrului, evaluarea competențelor de comunicare orală în limba română va fi în zilele de 16 și 17 august 2016. În aceleași zile vor fi evaluate competențele de comunicare orală în limba maternă, iar între 17-19 august va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare într-o limbă de circulație internațională. Pe 18 și 19 august 2016 vor fi evaluate competențele digitale, iar pe 22 august 2016 va fi susținută prima probă scrisă, la limba și literatura română. Copiii care aparțin minorităților naționale vor susține pe 23 august proba scrisă la limba și literatura maternă, pe 24 august va avea loc proba obligatorie a profilului, iar pe 26 august proba la alegere profilului și specializării. Rezultatele vor fi afișate pe 29 august 2016, până la ora 16.00, și în aceeași zi vor putea fi depuse contestațiile până la ora 20.00. Afișarea rezultatelor finale, după contestații, se va face pe 1 septembrie 2016.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii