Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:50 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CN APM Constanţa Drumul de circulaţie dintre Poarta 10 Bis şi Poarta 10 va fi extins la patru benzi (galerie foto+document)

ro

22 Nov, 2017 00:00 4500 Marime text
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (CN APMC) vrea să extindă la patru benzi drumul de circulaţie existent între Poarta 10 Bis şi Poarta 10. În acest sens, va fi organizată o procedură publică pentru atribuirea contractului „Servicii de elaborare a studiului de fezabilitate, a cererii de finanţare pentru implementarea obiectivului «Extinderea la patru benzi a drumului de circulaţie existent între Poarta 10 Bis şi Poarta 10»“, în valoare estimată de 247.808 lei.
 
Obiectul prezentului contract de servicii îl reprezintă: elaborarea studiului de fezabilitate aferent obiectivului de investiţii „Extinderea la 4 benzi a drumului de circulaţie existent între Poarta 10 Bis şi Poarta 10, în conformitate cu prevederile HG nr. 907/2016 şi ale Temei de proiectare; elaborarea cererii de finanţare şi a documentelor suport necesare obţinerii fondurilor europene în cadrul POIM 2014-2020 (conform ghidului solicitantului - Program Operaţional Infrastructură Mare, Axa prioritară 1 - Îmbunătăţirea mobilităţii prin dezvoltarea reţelei TEN-T şi a transportului cu metroul, Obiectivul specific 1.3 - Creşterea gradului de utilizare a căilor navigabile şi a porturilot situate pe reţeaua TEN-T centrală), inclusiv sprijin în activitatea de evaluare a Aplicaţiei de Finanţare până la momentul aprobării acesteia de către Autoritatea de Management“.
 
Ofertele pot fi depuse până pe data de 5.12.2017, ora 15.00, urmând ca acestea să fie deschise pe data de 30.12.2017, ora 18.00. Ofertele vor fi valabile până pe data de 5.03.2018. Cuantumul garanţiei de participare este de 2.478 de lei, iar cuantumul garanţiei de bună execuţie este de 10% din preţul contractului fără TVA.

Responsabili de atribuirea contractului

Persoanele ce deţin funcţii de decizie în cadrul CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, responsabilă de atribuirea procedurii publice, sunt: Nicolae Dan Tivilichi - director general, Marian Tănase - director general adjunct, Daniela Şerban - director economic, Otilia Ifimov - şef Departament Achiziţii Publice, Tănase Iulian Pepi - şef Serviciu Juridic şi Contencios, Laurenţiu Teodoru - şef Birou Proiecte Europene, Adina Nicoleta Gamalan - şef Birou Control Financiar.

Condiţii pentru ofertanţi 

Ofertantul va face dovada că a prestat servicii similare duse la bun sfârşit în ultimii trei ani, în valoare cumulată de cel puţin 247.808 lei, care au presupus cel puţin următoarele activităţi: elaborarea de studii de fezabilitate în domeniul infrastructurii de transport rutier, servicii de elaborare a cererilor de finanţare. Prin servicii duse la bun sfârşit în ultimii trei ani, împliniţi la data publicării anunţului de participare în SEAP, se înţelege: servicii recepţionate parţial, cu condiţia că specificul contractului/activităţilor ce reprezintă experienţa similară să permită elaborarea unui livrabil care să poată fi utilizat de beneficiar ca rezultat independent; servicii recepţionate la sfârşitul prestării; serviciul prestării nu presupune expirarea perioadei de garanţie.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de participare la această licitaţie. 

Citeşte şi:

Începe haosul pentru şoferi Se modifică drumurile din zona Poarta 10. CN APM Constanţa a solicitat acordul de mediu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii