Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:12 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traian Băsescu, de la Bruxelles Obiectivul României a fost relaxarea condițiilor de accesare a banilor europeni

ro

23 Nov, 2012 22:33 1007 Marime text

 Preşedintele Traian Băsescu susține o conferinţă de presă, după ce Consilul European de iarnă s-a încheiat fără ca statele membre să ajungă la un acord privind bugetul UE pentru perioada 2014- 2020.


Declarațiile lui Traian Băsescu:

Am ajuns pe la jumătatea CE, prima jumătate s-a desfășurat în 2012, a doua în 2013, în prima parte a anului, sperăm ianuarie - februarie. Ce e esențial de reținut.

Nu s-a ajuns la un buget al UE pentru 2014 - 2020 dar în mod categoric s-au făcut progrese pentru că în timp ce pentru unele state esențial este nivelul de contribuție, pentru altele e nivelul bugetelor de coeziune sau pentru PAC, am putea spune este aparenta contradicție între contributorii neti și beneficiarii neți.

Cert e că deși în această aparentă contradicție, s-au făcut foarte mulți pași pentru ajungerea la un buget al uniunii în următorul Consiliu. De ce am această abordare.

Sunt câteva elemente. Primul a fost că solicitările de reducere a bugetului venite din partea statelor contributoare variau între 50 mld și 200 mld. Măcar acum știm precis un lucru: reducerea va fi de 100 mld față de propunerea Comisiei.

Al doilea element pe care îl consider foarte important e că până în prezent s-au găsit niște soluții mai mult sau mai putin acceptate pentru reducerea a 70 mld.  Urmează ca până la urmatorul consiliu să se găsească soluții pentru alte 30 mld.

În același timp, cel puțin din punctul nostru de vedere, obiectivul a fost relaxarea condițiilor de accesare. Documentul care a circulat ieri noapte și care e rezultatul negocierilor atât între state cât și a fiecărui stat cu Van Rompuy și Barroso reflectă aceste negocieri. Ce vreau să întelegeți foarte bine: pentru România era fundamentală condiția de accesare a banilor europeni.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii