Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:00 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 700 de voluntari participă la Eurocarnavalul organizat de Prefectura Constanţa

ro

08 May, 2011 19:39 1167 Marime text

Mâine, 9 Mai, Ziua Europei, Instituţia Prefectului în colaborare cu Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, prin Centrul Europe Direct, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret organizează EUROCARNAVAL - un eveniment la care participă 34 de echipaje din şcolile din judeţ, în care sunt implicaţi peste 700 de voluntari, elevi şi cadre didactice.

Parada costumelor tradiţionale ale statelor membre şi ale statelor candidate ale Uniunii Europene va porni de la Sala Sporturilor din Constanţa la ora 13.00 şi va avea ca punct final platoul din faţa prefecturii, în jurul orei 14.00, când vor fi organizate standuri de prezentare a obiceiurilor şi tradiţiilor fiecărei ţări, precum şi un program artistic, cuprinzând dansuri tradiţionale şi moderne, degustări de prăjituri, parada unor personaje de poveste, jocuri ş.a. În paralel, în faţa prefecturii se va desfăşura expoziţia, urmată de festivitatea de premiere, din cadrul proiectului „Decoruri din fructe şi legume" iniţiat de Şcoala cu clasele I-VIII Ferdinand şi Colegiul Comercial din Constanţa, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia de Sănătate Publică şi Instituţia Prefectului.

„Aceste activităţi desfăşurate sub semnul bucuriei de a trăi într-o Uniune Europeană a unităţii prin diversitate marchează şi începutul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului, care va cuprinde manifestări culturale, ştiinţifice, sportive, de ecologizare, şi nu numai, în care sunt implicate atât instituţiile publice din cadrul Grupului judeţean de coordonare a activităţilor de voluntariat, cât şi ONG-urile, care prin voluntariat se pun la dispoziţia semenilor, cu responsabilitate şi simţ civic. Tuturor voluntarilor constănţeni le doresc mult succes în activităţile pe care le iniţiază, elan şi încredere în misiunea pe care şi-au asumat-o!" a declarat prefectul Claudiu-Iorga Palaz.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • vadim 08 May, 2011 19:49 tara arde si pals si basescu se piaptana-daciada pdl