Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:22 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Meteorologii anunta un weekend cu temperaturi caniculare. Prognoza pe trei zile

ro

17 Jul, 2010 11:52 1187 Marime text

Maximele termice în ţara noastră, frecvent spre 33-34 de grade în orele amiezelor, vor atinge doar în câteva localităti 35 de grade, pragul caniculei. După weekend, un transport de aer polar se apropie şi de vestul - nord-vestul României. Vremea devine instabilă, cu furtuni la început de săptămână, în timp ce în sud-est încă se aşteaptă temperaturi ridicate şi doar câţiva stropi de ploaie către seară - şi luni, şi marţi.

Sâmbătă se anunţă vreme călduroasă, iar în orele după-amiezei indicele de confort termic va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi în zonele de câmpie şi local în cele de deal şi podiş. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 şi 35 de grade, izolat uşor mai ridicate în vest. Ca aspect, cerul va fi variabil mare parte din zi şi abia după-amiaza apar norii, aversele şi descărcările electrice, dar numai pe arii restrânse, la munte, în Banat şi Crişana, iar către seară izolat în sudul Moldovei, Dobrogea continentală şi Bărăgan.
{mospagebreak}Vremea va fi caldă şi la munte, dar norii se adună peste bună parte din staţiunile montane şi, în special după masă şi seara, ploile vor veni cu fulgere şi tunete, şi chiar rafale de vânt. Maximele cresc însă uşor, iar soarele se anunţă chiar mai prezent decât ieri. Şi duminică după masă vor mai fi ploi, dar pe spaţii restrânse, în timp ce valorile termice rămân crescute şi plăcute pentru un weekend la înălţime.
Vremea este caldă şi numai bună pentru plajă pe litoral. Cerul va fi senin. Vântul nu trece de moderat, iar amiaza va aduce între 29 şi 31 de grade în aer, suficiente pentru un binevenit strat de bronz. Apa va fi şi ea numai bună pentru baie, cu cele 25-26 de grade Celsius la ţărm.
În sud, soarele străluceşte de dimineaţă până seara, cei câţiva nori ai amiezii sunt doar de decor, nu aduc ploi, iar mercurul se ridică în termometre până la 34 de grade la Craiova, Piteşti şi Brăila şi 35 la Drobeta Turnu Severin şi Giurgiu. Vreme foarte calduroasă şi aici, aşadar.
Dobrogea are şi ea parte de vreme frumoasă, soare pe săturate şi maxime termice spre 30 de grade la Constanţa şi 32 la Tulcea. Iar vântul suflă doar până la moderat.
Duminică, zi de vară autentică în toată ţara. Doar pe spaţii restrânse, în vest şi la munte, apar şi nori aducători de averse. Cel mai cald va fi la câmpie, în sud şi vest. Prin urmare, indicele de confort termic va atinge pragul critic de 80 de unităţi.
Luni vremea va deveni instabilă în jumătatea de vest a ţării şi în zonele montane. Temporar vor fi averse locale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În restul teritoriului, astfel de fenomene îşi vor face apariţia pe arii mai mici, îndeosebi către seară şi noaptea. Temperaturile maxime pornesc de la valori ceva mai scăzute decât în weekend, 28-30 de grade în vestul ţării, dar în celelalte regiuni valori de 33 de grade sunt încă frecvente. Cel mai cald rămane în sud-estul încă însorit.
Cald şi luni în Bucureşti. Abia spre seară apar înnorări şi condiţii de ploaie, dar vântul nu trece de moderat. Temperatura maximă atinge la amiază 33-34 de grade.

Sursa: realitatea.net

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii