Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:10 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vasile Băjan „DJ 225 ar trebui reasfaltat pentru că se inundă şi se înzăpezeşte"

ro

10 Dec, 2010 02:52 2248 Marime text
Saraiu_primar_Vasile_Bajan4.jpgCele trei turbine eoliene ale Primăriei Saraiu vor fi montate anul viitor.

Primarul comunei Saraiu, Vasile Băjan, ne-a declarat că amplasarea centralelor eoliene a fost amânată pentru anul viitor, întrucât solul pe care urmează să fie montate nu oferă suficientă stabilitate. Potrivit edilului, au fost luate probe de sol şi s-a constatat că fundaţia eolienelor trebuie realizată mai în adâncime decât era prevăzut iniţial. „Se lucrează deocamdată la fundaţie. Centralele vor fi aduse anul viitor", ne-a declarat Vasile Băjan.

Cele trei eoliene sunt oferite primăriei de către o companie franceză ce va investi într-un parc eolian pe teritoriul comunei. Este vorba despre trei turbine eoliene cu o capacitate de 1,6 kW, 5 kW, respectiv 10 kW, care vor deservi consumul public. Centralele vor fi amplasate pe deal, puţin mai sus de cartierul pentru sinistraţi. Comuna Saraiu dispune de o suprafaţă de nu mai puţin de 11.000 ha propice producerii de energie eoliană.

Saraiu ar putea primi fonduri de la MDRT

Administraţia locală din Saraiu întocmeşte zilele acestea o listă cu investiţiile prioritare pentru comunitatea locală. „Am primit o adresă de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului prin care ni se solicită să precizăm lucrările prioritare pe care le avem de realizat în comună, de drumuri, alimentare cu apă şi canalizare", a afirmat primarul Băjan. Edilul a precizat că printre priorităţile comunei se numără reabilitarea reţelei de alimentare cu apă, realizarea sistemului de canalizare şi a trotuarelor. „Dacă am primi fonduri pentru drumuri, am vrea ca DJ 225 să fie reasfaltat, înălţat, pentru că pe anumite porţiuni se inundă, iar iarna zăpada se adună acolo şi se blochează", a precizat primarul Vasile Băjan.

De asemenea, autoritatea locală intenţionează să realizeze şi un parc, finanţat din fonduri de mediu. Proiectul, depus spre finanţare la Ministerul Mediului, vizează amenajarea unui parc în suprafaţă de aproximativ 3.000 m, lângă biserică, pe terenul fostei şcoli.

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Primăria şi Consiliul Local Saraiu vor fi alături de copiii din comună, cărora le vor oferi daruri constând în dulciuri şi jucării. Cele 200 de cadouri vor fi oferite cu ajutorul sponsorilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii