Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:46 18 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Un fost primar a fost condamnat. Cine este și ce pedeapsă a primit

ro

11 Jan, 2018 14:28 3137 Marime text
Vasile Băjan, fostul primar al localităţii Saraiu, rimis în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, a fost condamnat.
 
Azi, Tribunalul Constanța a decis condamnarea lui Vasile Băjan la opt luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Tot în prezenta cauză, Ana Maria Băjan, fiica lui Vasile Băjan, a fost condamnată la nouă luni de închisoare, tot cu suspendare sub supraveghere.

Instanța a stabilit ca pe parcursul termenului de supraveghere, cei doi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile fiecare, afară de cazul în care,din cauza stării de sănătate,nu pot presta această muncă. Munca neremunerată în folosul comunităţii se va execută în cadrul Primăriei /Consiliul Local al oraşului Hârşova, jud Constanţa sau în cadrul Primăriei /Consiliul Local al oraşului Cernavodă jud.Constanţa, iar numărul zilnic de ore se va stabili prin legea de executare a pedepselor. 

„Dispune desfiinţarea în întregime a contractelor de arendă nr.1/01.09.2012-neînreg.-la Primăria Saraiu şi nr.1/10.05.2012 – înreg.la Primăria Saraiu sub nr. 632/10.05.2012(f.242-244 vol.V u.p.+.)încheiate cu Baciu Ştefan şi nr. 5/01.09.2012-neînreg.la Primăria Saraiu (f.239-241 vol.V u.p.)încheiat cu Sandu Maria, și declara?ia nr. CT /0964209/15.05.2013 de suprafață (f.75 vol.III u.p.). În baza art.274 al.2 c.pr.pen; Obligă fiecare inculpat la plata a câte unei sume de 1.300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 11.01.2018“, potrivit minutei judecătorești. 

Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanța.
 
Fostul primar este suspectat de instigare la tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
 
Ana Maria Băjan este bănuită de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
 
În rechizitoriu se arată că, „la data de 15.05.2013, cu ocazia formulării la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură - Centrul Judeţean Constanţa a cererii unice de plată pe suprafaţă nr. 14498, aferentă campaniei 2013, inculpata Ana Maria Băjan, determinată de inculpatul Vasile Băjan, tatăl acesteia, a prezentat declaraţia nr. CT/0964209/15.05.2013 de suprafaţă, declaraţie falsă, prin care menţiona în mod nereal că utilizează o suprafaţă cumulată de 127,75 ha, din care 105,75 ha (pe raza comunei Saraiu, jud. Constanţa), pentru care a solicitat sprijin în totalitate“.
 
„Inculpata Ana Maria Băjan nu ar fi putut să justifice utilizarea suprafeţei situate pe raza comunei Saraiu care a fost declarată la APIA, deoarece documentele care ar fi putut justifica suprafaţa, conform Ordinului ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 246/2008 (modificat prin Ordinul nr. 127/2012), erau adeverinţa sus-menţionată (valabilă pentru 33 ha), precum şi contractele depuse
la Primăria comunei Saraiu în susţinerea cererii unice pe suprafaţă, care erau, în concret, fie incomplete (în sensul că nu erau înregistrate la Consiliul Local al comunei Saraiu şi nu puteau genera suprafeţe peste cea de 33 ha), fie false (în sensul că purtau semnăturile falsificate, pretins autentice ale arendatorilor) contracte şi prezentate ulterior la APIA, aspecte pe care inculpaţii le cunoşteau“, potrivit DNA.
 
„Inculpata Ana Maria Băjan a încercat astfel, determinată de inculpatul Vasile Băjan, să obţină de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, urmare a cererii unice pe suprafaţă nr. 14498 aferentă campaniei 2013, depusă la APIA Centrul Judeţean Constanţa, fonduri europene în valoare de 114.945,629 de lei, folosind declaraţia nr. (…) de suprafaţă - falsă -, în care se menţiona în mod nereal că inculpata utilizează o suprafaţă totală de 105,75 ha (pe raza comunei Saraiu), deşi: adeverinţa nr. 1735 din 8.05.2013 eliberată de Primăria comunei Salariu pentru inculpata Ana Maria Băjan era valabilă numai pentru 33 ha, inculpata Ana Maria Băjan (şi nici inculpatul Vasile Băjan) nu lucrase în fapt o suprafaţă de 35,95 ha, contractele de arendă nr. 1/01.09.2012 şi nr. 1/10.05.2012 încheiate cu (...) pentru suprafaţa de 6,90 ha şi nr. 5/01.09.2012 încheiat cu (...) pentru suprafaţa de 3,30 ha erau false, contracte care au fost şi prezentate ulterior la APIA în susţinerea cererii“, au conchis cei de la Anticorupţie.
 
Cererea unică pe suprafaţă nu a fost autorizată la plată de către APIA - Centrul Judeţean Constanţa, existând suspiciuni de fraudă, fiind emisă decizia nr. 2235005/04.12.2013, de excludere de la plată şi stabilirea unor sancţiuni multianuale.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii