Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:28 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Investitorii in eoliene sprijina proiectele administratiei locale din Saraiu

ro

11 Jun, 2010 03:19 1845 Marime text
saraiu_primar_vasile_bajan.jpgCăminul Cultural din Saraiu va fi reabilitat. Investiţia se va realiza cu fonduri alocate de la Consiliul Judeţean.

Primarul Vasile Băjan ne-a declarat că intenţionează ca cei un miliard de lei vechi primiţi de la instituţia judeţeană să fie folosiţi pentru acoperişul clădirii şi pentru reabilitarea dispensarului. În clădire mai funcţionează şi o farmacie, precum şi un cabinet stomatologic. „Clădirea este fosta casă de naşteri. Vreau să o reabilităm şi să amenajez acolo şi un staţionar pentru tratamentul persoanelor fără posibilităţi, al cazurilor care se pot trata şi pe plan local", a afirmat primarul.

În Saraiu se derulează în momentul de faţă şi regularizarea Pârâului Topolog. Lucrarea este realizată de către Direcţia Apelor Dobrogea-Litoral, şi are ca scop eliminarea riscului de inundaţii. „Este o investiţie necesară, având în vedere faptul că în 2005 am avut probleme din cauza inundaţiilor", a precizat primarul Vasile Băjan.

Edilul intenţionează să reabiliteze şi reţeaua de alimentare cu apă din Saraiu, care este veche şi construită din ţevi de azbociment. „Am depus solicitare în baza Ordonanţei 7 pentru modernizarea acestei reţele, pentru că, aşa cum se ştie, azbocimentul este nociv", a declarat primarul.

Primăria Saraiu a încheiat un parteneriat cu dezvoltatorii de parcuri eoliene. Astfel, pentru terenul de 1.200 ha pus la dispoziţie unei companii, comuna va primi o redevenţă anuală de 120.000 euro până la construirea parcului, iar după ce investiţia va începe să funcţioneze, comuna va beneficia gratuit de energie electrică pentru asigurarea iluminatului public şi a curentului electric necesar instituţiilor publice. Edilul a precizat că investitorii în turbine eoliene vor să sprijine şi reabilitarea Şcolii Saraiu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 26 Jun, 2010 18:02 AGRICULTURA locala ,trebuie dezvoltata anul acesta , SERELE SI FERMELE de animale si pasari.
  • SURMELIS ARGENTINAPUSA 22 Jun, 2010 10:23 CONVINGETI investitorii straini sa va dezvolte AGRICULTURA din zona , nu producerea ENERGIEI ELECTRICE produsa de ei care este mult mai scumpa ca energia electrica romaneasca , ca doar nu mancati CURENT ELECTRIC , nu-i asa ???
  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 16 Jun, 2010 16:53 Vedeti sa nu ramaneti numai cu PROMISIUNILE ,chiar daca sunt SCRISE si semnate de ambele parti , in cauza.