Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:34 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O prestatie jenanta

ro

28 Sep, 2004 00:00 697 Marime text

Farul - CFR Cluj 0-1

Anuntat ca mare duel al revelatiilor de campionat, meciul dintre formatia constanteana pregatita de Petre Grigoras si CFR Cluj a reusit sa-i exaspereze pe cei peste o mie de spectatori prezenti, duminica seara, in tribunele stadionului "Gheorghe Hagi". Cu exceptia unui prim sfert de ora in care au dat impresia ca pot obtine un succes, "marinarii" au avut o evolutie jenanta, comitand gafe care se vad rar chiar si in partidele de Divizia C. Atacurile impotente, lipsa de inteligenta in joc si ratarile monumentale i-au facut pe nefericitii spectatori sa treaca de la suparare la haz de necaz, pe final fiecare eroare comisa de favoriti fiind aplaudata la scena deschisa. De partea cealalta, Clujul a demonstrat ca isi merita titlul de revelatie a actualei editii de campionat. Elevii lui Sunda au stiut sa contracareze orice actiune ofensiva a gazdelor si au semanat panica in randul apararii "alb-albastre" prin contraatacuri devastatoare. Oaspetii au dominat jocul la mijlocul terenului, au combinat bine, in ciuda masivitatii jucatorilor, iar rapizii mijlocasi de banda au depasit, adesea, defensiva greoaie a formatiei noastre. Partida a inceput cu o echipa a Farului in atac si primele ocazii (Liviu Mihai - min. 2 si Gurita - min. 3) dadeau sperante suporterilor in ceea ce priveste obtinerea unei victorii facile. In aceste prime minute, Farul ajunge destul de repede la poarta lui Emil Stef, dar atacantii pacatuiesc la capitolul finalizare si tabela ramane neschimbata. Treptat, oaspetii isi arata "coltii" si mingile trimise varfului Adrian Anca ii fac pe fundasii constanteni sa se retraga, realizand pericolul. Prima ocazie a oaspetilor vine in minutul 16, cand sutul de la 20 de metri expediat de Astilean este retinut de portarul George Curca. In minutul 21, Goia expediaza un sut puternic de la aproximativ 30 de metri, Curca greseste respingand in fata si Adrian Anca indeplineste o simpla formalitate, introducand balonul in plasa, de la numai patru metri. 1-0 pentru oaspeti si "marinarii" realizeaza ca CFR nu a venit sa faca figuratie. Gazdele reiau atacurile haotice, iar Liviu Mihai si Gurita irosesc copilareste noi ocazii de gol. In minutul 35, Marginean trage foarte bine de la peste 20 metri, dar Curca respinge de sub bara. Farul ramane in zece, dupa ce Cristian Schiopu vede cartonasul rosu pentru un fault din spate asupra lui Oncica, jucator clujean care scapase singur in jumatatea constanteana. Absenta lui Schiopu si mai ales cea a lui Cosmin Pascovici (cumul de cartonase) isi pun decisiv amprenta pe jocul defensivei echipei gazda. Echilibrul numeric se va reface imediat dupa reluarea partidei, cand Astilean primeste cel de-al doilea cartonas galben si este eliminat. Grigoras incearca sa revigoreze jocul si il introduce in teren pe Iulian Apostol, in locul unui Cristocea, aproape inexistent. In minutul 50, CFR are sansa celui de-al doilea gol, cand Anca primeste o minge in careu si, din trei metri, trage in Curca. Dupa cinci minute, Farul solicita penalty, atunci cand Baicu este tinut in careu, dar arbitrul Tiberiu Lajos face semn ca jocul sa continue. In minutul 77, sarabanda ratarilor continua, Liviu Mihai si Gurita nereusind sa introduca balonul in plasa portii lui Stef. Ultimele douazeci de minute par desprinse dintr-o parodie a anilor `30, cand protagonistii comit gafe copilaresti si se impiedica mereu, trezind hohotele de ras ale spectatorilor. Fundasii Farului trimit mingi aiurea, sunt depasiti mai mereu la capitolul viteza, iar mijlocasii cauta fara succes solutii. Lajos pune capat comediei si clujenii se imbratiseaza fericiti. Spectatorii care au avut rabdare pana la finalul intalnirii aplauda echipa oaspete si fac glume pe seama "marinarilor". Farul inregistreaza a doua infrangere consecutiva si visul frumos inceput in prima etapa pare sa se destrame. Pentru jocul lor deosebit, fotbalistii Farului vor primi... o amenda de cate 800 de dolari, intrucat au pierdut acasa, in fata unei nou-promovate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii