Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:44 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Final de sezon incins

ro

17 Apr, 2008 00:00 837 Marime text
1208370786.jpg

Cu trei etape ramase din actuala stagiune, campioana en-titre a Romaniei incearca sa-si asigure locul 2 in Liga Nationala, pozitie care o califica in Cupa EHF

Handbal Club Municipal va juca, in acest weekend, derbiul etapei a XXIV-a a Ligii Nationale de handbal masculin, impotriva formatiei UCM Resita, partida care ar putea decide ocupanta locului secund la finalul actualului sezon. Victoria obtinuta, duminica trecuta, de Handbal Club Municipal Constanta, in etapa a XXIII-a a Ligii Nationale, i-a multumit pe oficialii campioanei. Constantenii au impresionat atat prin diferenta de 13 goluri, cu care s-au impus la Targu Jiu, scor 30-17, cat si prin maniera de joc pe care au afisat-o pe intreaga durata a intalnirii cu Pandurii. Modul in care HCM a castigat pe terenul celor din Targu Jiu l-a multumit pe tehnicianul Vasile Stinga si spera ca elevii sai sa aiba aceeasi atitudine si la partida cu Resita. Tehnicianul constantean a declarat ca pune mare pret pe unitatea grupului in acest final de campionat. "Duminica vom juca derbiul pentru locul secund, cu UCM Resita. Daca vom fi la fel de uniti, vom castiga toate cele trei partide pe care le mai avem de disputat in Liga Nationala. La Targu Jiu s-a jucat perfect. Acesta trebuie sa fie modul de joc al HCM-ului", a declarat Stinga. In meciul tur de la Resita, handbalistii constanteni au zdrobit finalista din acest an a Cupei Challenge, cu scorul de 36-25, dupa ce, la pauza, echipa pregatita de Aihan Omer conducea la cinci goluri diferenta, scor 10-15. Formatia pregatita de Vasile Stinga si Eden Hairi mai are de disputat pana la finalul sezonului trei partide: pe teren propriu, cu UCM Resita, duminica; in deplasare, cu CSM Medgidia, si in ultima etapa vor intalni, la Constanta, formatia Universitatea Bucovina Suceava. "Avem un program foarte dificil in ultimele patru etape. Trebuie sa ne castigam toate meciurile pana la finalul campionatului, pentru a ne pastra locul secund", a declarat antrenorul formatiei constantene.

CSM Medgidia va intalni Pandurii

Invinsa in ultima etapa, la Baia Mare, de Minaur, echipa pregatita de Ion Craciun, CSM Medgidia, va intalni, duminica, de la ora 11.00, adversara constantenilor din etapa precedenta, Pandurii Targu Jiu. Clasati la mijlocul ierarhiei Ligii Nationale (locul 7, cu 25 de puncte), handbalistii din Medgidia incearca sa faca o figura cat mai frumoasa in ultimele meciuri pe care le mai au de disputat. Dupa 23 de etape, in clasament conduce, in continuare, Steaua, cu 38 de puncte, urmata de HCM Constanta - 32 de puncte, UCM Resita - 30 de puncte (un meci mai putin disputat), si Stiinta Municipal Bacau - 30 de puncte.

Scris de: {autor}Paul SERBAN{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii