Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:01 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De la anul, HCM revine la Buzău Sala Sporturilor, omologată doar pentru acest sezon

ro

17 Sep, 2010 01:59 1476 Marime text
salasporturilor.jpgDupă aproximativ o lună, lucrările de extindere a spaţiului de joc la Sala Sporturilor au ajuns la final, campioana României la handbal, HCM, primind acceptul să evolueze la Constanţa în această ediţie a Ligii Campionilor.

Pentru ca lucrarea să fie încheiată, mai trebuie completată suprafaţa de parchet pe cele două laturi ale terenului, trasarea acestuia, precum şi montarea băncilor de rezervă. Dacă aceste lucruri vor fi realizate până sâmbătă, noul spaţiu de joc va fi inaugurat cu ocazia meciului de campionat pe care HCM îl va disputa în compania formaţiei Minaur Baia Mare. Din păcate, bucuria iubitorilor de handbal din Constanţa de a vedea meciurile echipei lor favorite la Sala Sporturilor va fi de scurtă durată. În ciuda eforturilor depuse în această perioadă, omologarea sălii pentru ediţia 2010 - 2011 a Ligii Campionilor de către Federaţia Europeană de Handbal (EHF) este doar o excepţie, fiind valabilă doar pentru acest sezon. „Sub nicio formă Sala Sporturilor nu va fi acceptată pentru sezonul 2011-2012 al Ligii Campionilor sau pentru cele care urmează. EHF nu va mai accepta niciun recurs cu privire la Sala Sporturilor, indiferent de eforturile care vor fi făcute cu privire la reconstrucţia acesteia. Având în vedere că nu se construieşte o sală nouă la Constanţa, consecinţa logică este că niciun meci din Liga Campionilor nu se va mai desfăşura la Constanţa după terminarea acestui sezon", se arată în raportul reprezentantului EHF, Markus Glazer. În altă ordine de idei, ieri, a avut loc recepţia noului spaţiu de joc al Sălii Sporturilor, la care au participat, alături de finanţatorii şi partenerii proiectului, şi întregul lot de jucători al campioanei HCM Constanţa. „Vreau să transmit din partea echipei că suntem foarte recunoscători pentru eforturile depuse pentru ca HCM să joace în Liga Campionilor la Constanţa, lucru care dorim să se repete şi anii viitori. Prin jocul nostru şi prin rezultate, sperăm să nu dezamăgim publicul constănţean", a declarat căpitanul formaţiei de pe litoral, Laurenţiu Toma, completat de directorul executiv al HCM-ului, Nurhan Ali: „Vreau să felicit echipa de constructori, finanţatorii şi partenerii acestor lucrări şi sper ca rezultatele echipei să acopere în fapte aceste mari eforturi depuse în această perioadă pentru ca noi să jucăm acasă în Liga Campionilor". Primul meci al campioanei României pe teren propriu din noua ediţie a Ligii Campionilor va avea loc pe 23 septembrie, când HCM va primi vizita formaţiei Croaţia Zagreb.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii