Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:28 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Protest al sindicalistilor din invatamant in fata Prefecturii (galerie foto)

ro

24 Mar, 2010 02:29 1067 Marime text
cap_3.jpgÎn cursul zilei de ieri, 300 de profesori afiliaţi la Sindicatul liber al salariaţilor din învăţământul preuniversitar Constanţa au protestat în faţa Inspectoratului Şcolar Judeţean şi în faţa Prefecturii Constanţa, inspectorului şcolar general Elena Buhaiev şi prefectului Claudiu Palaz, primind în scris revendicările acestora.

„Noi vrem să muncim, nu vrem să cerşim", „De ce ucideţi învăţământul românesc", „Respectaţi educaţia" sau „Legea 221 este în vigoare. Justiţia a confirmat! Aplicaţi! Nu reeşalonaţi". Cam asta au scandat, timp de o oră, în faţa Inspectoratului Şcolar, sindicaliştii constănţeni afiliaţi la Sindicatul Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar. Mitingul s-a mutat ulterior în faţa Prefecturii Constanţa.

Dascălii constănţeni au protestat mai bine de o oră faţă de lipsa de dialog dintre reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi sindicalişti, neplata drepturilor salariale câştigate în instanţă dar şi faţă de problema decontului în anumite localităţi din judeţ. De asemenea, profesorii sunt supăraţi şi faţă de anunţatele reduceri de posturi din învăţământul preuniversitar.

miting_prefectura_2.jpgNemulţumirile dascălilor constănţeni se alătură revendicărilor de la nivel naţional. „Revendicările din plan naţional sunt binecunoscute numai că noi am adăugat acum şi mergem la Prefectură si la ISJ care este Ministerul în teritoriu, cu două revendicări punctuale şi locale: aceea a neplăţii navetei pentru foarte multe localităţi conform legii şi acest dialog social care nu exista între ISJ şi Sindicatul", a declarat Ioana Purcărea, liderul sindical al FSLI Constanţa.

Despre demersul dascălilor de a nu mai trece notele elevilor în catalog de la începutul săptămânii, inspectorul şcolar general a precizat că acţiunea este, pe undeva, neîndreptăţită. „Nu ştiu în ce măsură fişa postului vizavi de prima propunere, aceea de a nu trece notele în catalog, este îndreptăţită şi legală, pentru că mi se părea normal să se ceară părerea colegilor", a spus Elena Buhaiev. În ceea ce priveşte decontul, şeful ISJ a precizat că sunt puţine localităţi unde nu se mai decontează, iar în localităţile acestea s-a găsit soluţia de a face „schimb de posturi între profesori, pentru a putea uşura şi rolul Primăriei". Una dintre revendicările dascălilor a vizat şcolile speciale din municipiu, dascălii din aceste instituţii fiind singurii care nu au primit cel de-al 13-lea salariu de la Consiliul Judeţean.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii