Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:58 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premiile festivalului „Zile si Nopti de Literatura" de la Mangalia

ro

15 Jun, 2009 01:24 1010 Marime text
În perioada 12 - 16 iunie, la Neptun şi Mangalia are loc cea de a opta ediţie a Festivalului „Zile şi Nopţi de Literatură", organizat de Uniunea Scriitorilor din România (USR), în colaborare cu Ministerul Culturii şi Cultelor, Institutul Cultural Român, Institutul Polonez şi Primăria Mangalia. 

Evenimentul a reunit 58 de scriitori din ţară şi din străinătate, acoperind întreaga arie de manifestare a culturii scrise: traducători, scriitori, editori, critici şi redactori de presă literară. „Ediţia din anul acesta era gata să nu se mai ţină", a declarat sâmbătă, în deschiderea manifestării ce a avut loc la Complexul President, preşedintele USR, Nicolae Manolescu. „Criza a afectat şi lumea literară şi, tocmai pentru a nu întrerupe tradiţia festivalului, am ales să reducem la jumătate numărul celor ce au fost invitaţi să participe". Sesiunile de lecturi le-au oferit poeţilor şi prozatorilor posibilitatea să citească din propriile creaţii. Ca în fiecare an, a fost aleasă o temă pentru susţinerea de colocvii, aceasta fiind la actuala ediţie „Literatura şi politicul, cât respectăm, cât criticăm".

Mâine vor fi decernate premiile: Premiul „Ovidius", acordat unei personalităţi literare de notorietate, acordat de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (în valoare de 10.000 de euro) şi Premiul Festivalului, pentru un tânăr scriitor, acordat de Primăria Mangalia, în valoare de 5.000 de euro. La ediţia de anul acesta vor mai fi acordate trei premii pentru contribuţia deosebită în răspândirea şi promovarea literaturii române prin intermediul traducerilor, acordate de Institutul Cultural Român şi Premiul pentru o apariţie editorială importantă, acordat de ministrul Theodor Paleologu, din partea MCCPC.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii