Licitaţie pentru lărgirea bulevardului Mamaia - Năvodari Florin Chelaru - „Sper să avem un câştigător şi să înceapă lucrările"
Licitaţie pentru lărgirea bulevardului Mamaia - Năvodari: Florin Chelaru - „Sper să avem un câştigător


Se vor amenaja nouă intersecţii de tip giratoriu, pe care vor fi
amplasate fântâni arteziene cu rol decorativ. Lărgirea DC 86 se va face
de la ieşirea din staţiunea Mamaia, până la tabăra Delfinul din
Năvodari. Potrivit viceprimarului Florin Chelaru, se va trece de la două
la patru benzi, plus benzi speciale pentru ciclişti şi trotuare pentru
pietoni. Profilul propus de beneficiar are o lăţime de 16-24 metri. Prin
aceste lucrări se intenţionează aducerea structurii rutiere la
parametri tehnici corespunzători categoriei drumului, asigurându-se
astfel condiţii optime de siguranţă şi confort în circulaţia auto şi
pietonală.
De asemenea, se va realiza un profil transversal cu elemente
geometrice care să se încadreze în prevederile legale şi se va urmări
asigurarea scurgerii apelor pluviale în condiţii optime, prin
proiectarea reţelei de canalizare. Trotuarele vor fi prevăzute cu rampe
speciale pentru persoanele cu dizabilităţi. Spaţiile verzi, amplasate pe
toată lungimea drumului, se vor amenaja prin completarea la nivel cu
pământ vegetal şi plantare de copaci şi iarbă în conformitate cu normale
de protecţie şi conservare a mediului. Se vor amenaja parcări, staţii
de autobuz ultramoderne, o pasarelă pietonală stilizată, precum şi nouă
intersecţii de tip giratoriu, pe care vor fi amplasate fântâni arteziene
cu rol decorativ. Durata de execuţie a investiţie este estimată la
aproximativ 18 luni. Drumul va fi prevăzut cu stâlpi de iluminat,
folosindu-se surse fotovoltaice, fiind acordată o atenţie sporită
iluminatului trotuarelor pe lângă iluminatul căilor de rulare. „Sper să
avem un câştigător la licitaţia din martie şi să începem munca", a
precizat Florin Chelaru.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- vasile 22 Jan, 2013 09:29 Sper ca dupa aceasta modernizare acest drum nu va mai fi catalogat ca drum comunal, ca in prezent