Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:25 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf Se închid bucătăriile spitalelor!

ro

10 Mar, 2011 12:14 695 Marime text
Administratorii bucătăriilor spitalelor din ţară anunţă închiderea unităţilor, în condiţiile în care, din 2008, valoarea alocaţiei de hrană pentru bolnavii spitalizaţi nu a mai fost modificată, în ciuda faptului că preţurile alimentelor au explodat.„Ne este aproape imposibil să mai asigurăm hrana potrivit dietelor dieteticienilor cu banii alocaţi, pe zi, pentru un bolnav. Numai o pâine costă 1,5 lei, un kilogram de cartofi 3,5 lei. Trebuie luate măsuri de urgenţă", susţine administratorul serviciului de bucătărie (externalizat) al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, Petre Preda. El spune că dacă nimeni nu va lua o decizie în acest sens va pune lacătul pe uşa bucătăriei. „Decât să-mi bat joc de mâncarea bolnavilor, prefer să închid. Nu se poate aşa ceva", a mai spus Preda. Administratorii bucătăriilor unităţilor sanitare susţin că valoarea alocaţiilor de hrană ar trebui să înregistreze creşteri cu cel puţin 40%. În prezent, un bolnav este hrănit, pe zi, cu alimente în valoare de 5,7 sau 7 lei, în funcţie de regimul alimentar impus de dietetician, pentru unele secţii, ceea ce ar însemna ca, la o masă, valoarea să nu depăşească 1,9 lei sau 2,3 lei. Nu de puţine ori, pentru ca bolnavii să fie hrăniţi corespunzător, administratorii punctelor alimentare sunt nevoiţi să pună bani din buzunar. "N-avem ce face. Nu ne putem încadra în valorile respective. Este imposibil", a mai spus Preda.

DE ZIUA MUCENICILOR, MUCENICI. Chiar şi în aceste condiţii, reprezentanţii punctului alimentar de la Constanţa au făcut totul pentru ca hrana pacienţilor să fie gustoasă. De asemenea, la fiecare sărbătoare se încearcă respectarea tradiţiilor alimentare. De exemplu, ieri, de Ziua Mucenicilor, pacienţii cu un regim alimentar mai puţin sever au primit mucenici, fie munteneşti, fie moldoveneşti. As. dietetician Simona Cojocaru a explicat că pentru pacienţii care ţin regim se recomandă mucenicii moldoveneşti, iar pentru ceilalţi pacienţi, cei munteneşti. Modul de preparare a mucenicilor este cel potrivit tradiţiei, a explicat bucătar Maria Tudoran.Se fac eforturi mari pentru ca pacienţii SCJU să fie mulţumiţi de hrana oferită. Preda a avut iniţiativa să întocmească şi unele chestionare de satisfacţie, astfel încât să ţină, în permanenţă, sub control situaţia. "Periodic, pe fiecare secţie, distribuim, în mod aleator, câte un chestionar. Astfel constatăm şi gradul de satisfacţie a pacientului, dar şi a personalului medical care mănâncă în spital", a mai spus Preda, care este mulţumit de rezultate.

http://www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii