Promotia din '52 „Noi nu suntem batrani. Noi ne-am nascut mai devreme decat altii" (galerie foto)

„Faptul că ne întâlnim an de an, că încă mai avem dorinţă de viaţă, ne demonstrează că nu am îmbătrânit"

În urmă cu 57 de ani îşi luau la revedere de la colegi, cu promisiunea că se vor întâlni peste ani. Unii aveau 18 ani, alţii împliniseră 20 de ani, iar gândul le zbura departe. Departe au şi ajuns.

Ieri s-au reîntors la obârşie. Au ciocnit un pahar de şampanie, au schimbat câteva vorbe şi şi-au adus aminte. Şi-au adus aminte de momentele din tinereţe, de evenimentele care i-au marcat, şi după câteva ore de taifas şi-au promis că se vor revedea şi la anu'. Ei sunt foştii elevi ai Şcolii Medii Tehnice de Lucrări Hidraulice din Constanţa, promoţia 1952. O şcoală de lucrări hidraulice de existenţa căreia nu auzisem şi habar n-aveam că în urmă cu mai bine de jumătate de secol, undeva în Piaţa Griviţei, în Hanul Balcan, 199 de tineri spuneau adio şcolii şi se aruncau în vâltoarea vieţii. „Am fost 199, dar acum dacă am mai rămas 50", povesteşte Vasile Ştefan, organizatorul evenimentului.  „În urmă cu patru ani nu au venit decât patru persoane. Dar, încetul cu încetul, ne-am înmulţit. De unii nu mai ştim nimic, iar alţii, aproximativ jumătate, s-au „răzgândit".

„La canal mi-am întâlnit şi profesorul de hidrotehnică"

În acest an, foştii elevi de la Hidraulică şi-au dat întâlnire la Hotelul Tineretului. Au ales acest spaţiu tocmai pentru că ei încă se mai simt tineri. Au venit din Tulcea, Bucureşti, Timişoara, Piatra Neamţ, Râmnicu-Vâlcea, Cernavodă, Basarabi. Au bătut sute de kilometri, pe o căldură infernală, pentru a-şi reîntâlni colegii. Nicolae Ştirbu are 79 de ani. S-a născut în Saligny, dar viaţa l-a purtat departe, tocmai la Timişoara. Experienţa şi-a făcut-o tot în Constanţa, la canalul Dunăre-Marea Neagră. „La canal mi-am întâlnit şi profesorul de hidrotehnică. L-am găsit cu lopata în mână. A ajuns acolo pentru că a spus, la un moment dat, că nu se va finaliza canalul în patru ani şi jumătate şi a fost arestat". Două luni şi jumătate a lucrat aici, după care a plecat în armată. Şi aşa a ajuns în Banat, unde avea să-şi cunoască soţia. „În 1956 m-am întors la Cernavodă. Dar, cum munca la canal se finalizase şi nu mai era de lucru, m-am întors în Banat. Mi-am luat valiza şi am plecat. «Mamă-soacră, am venit să mă însor», i-am spus". Şi, după un an de la prima întâlnire, s-au căsătorit. „Vă mărturisesc că nu am dansat deloc cu nevasta la nuntă. Nu ştiam să dansez pe muzică bănăţeană. Nici acum nu ştiu."

„Eram veseli, bine-dispuşi, dornici de viaţă..."

Colegul său, Andrei Cătană, are 75 de ani, dar nu le simte povara. „Când am terminat şcoala eram adolescenţi care sperau să-şi ia zborul pe şantierele ţării şi foarte mulţi dintre noi şi-au păstrat meseria. Eu am fost unul dintre cei care au «trădat-o» şi s-au făcut ofiţeri de marină militară". L-am întrebat de ce. „Am primit un telefon". Punct. Un telefon de sus, şi a trebuit să respecte indicaţiile ce i s-au dat. „Noi am fost vitregiţi de soartă pentru că am făcut şcoala în clădirea vechiului Han Balcan. Dar viaţa de elev era exact ca în cazul tuturor elevilor. Eram veseli, bine-dispuşi, dornici de viaţă. Noi nu suntem bătrâni. Noi ne-am născut mai devreme decât alţii. Faptul că ne întâlnim an de an, că încă mai avem dorinţă de viaţă, ne demonstrează că nu am îmbătrânit"

„În anul patru jucam pe scena Teatrului de Stat"

„În anul patru de şcoală, jucam pe scena Teatrului de Stat, cel care este acum Teatrul de Păpuşi. L-am interpretat pe Spiridon, în piesa «O noapte furtunoasă», a lui Caragiale. Am urcat pe scenă alături de Toma Caragiu", povesteşte Gheorghe Manea. Dar, la finalizarea Şcolii de Hidraulică, a dat teatrul pe cibernetică. Acum câţiva ani, după 41 de ani de muncă la Centrala Atomo-Electrică de la Cernavodă, a ieşit la pensie. Se numără printre cei 199 care au terminat Şcoala Medie Tehnică de Lucrări Hidraulice în 1952 şi a acceptat să petreacă, alături de colegi, aniversarea a 57 de ani de la absolvire. „Este îngrozitor când ajungi să ai numai trecut. Tocmai de aceea întâlnirile pe care le organizăm anual au în vedere tocmai partea emoţională a relaţiilor dintre noi şi au devenit un adevărat balsam pentru revigorarea noastră psihică." „La mulţi ani cu sănătate, lumină şi pace în suflete!", şi-au urat colegii între ei, cu promisiunea că, „sută la sută", se vor vedea şi la anul.