Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:47 30 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Valentin Zeicu a ramas fara sprijin politic

ro

03 Jun, 2006 00:00 1147 Marime text

Deputatul Mihei se plange de activitatea directorului de la ACN

# Nemultumirile conservatorilor in privinta activitatii politice si manageriale a vicepresedintelui partidului, Valentin Zeicu, au trecut bariera bucatariei interne * Liderul conservator, deputatul Andrian Mihei a incercat fara rezultat sa puna capat acceselor navalnice in directia PD de care a dat dovada Zeicu in ultimul an de cand conduce Administratia Canalelor Navigabile * Democratul Danut Moisoiu si alte grupuri de interese din zona actualei puteri portocalii au facut presiuni pentru adjudecarea unor licitatii * Si presedintele Dan Voiculescu se arata ingrijorat de repozitionarea subita a directorului ANC caruia in ultima instanta, conservatorii ii vor retrage sprijinul politic

Cam asa se aplica noile reguli ale puterii. Lista noilor directori de institutii deconcentrate sau subordonate ministerelor i-a adunat dupa alegeri pe multi asa-zisi specialisti propulsati politic pe scaune la care nici nu visau. Schimbarea managementului in orice domeniu de activitate se face numai pe hartie. Si nu e de mirare. Probabil ca e greu sa ii spui unui director, numit la conducerea unui institutii pe criterii politice, ca urmeaza sa fie schimbat. Pe de alta parte, este foarte posibil ca actualii directori sa fie niste manageri foarte competenti, insa oamenii de care s-au conjurat si a caror interese au inceput sa le reprezinte si sa le trimita in derizoriu rezultatele si asa nu foarte vizibile.Administratia Canalelor Navigabile a devenit o institutie opaca de unde informatia nu poate ajunge catre publicul larg din cauza sistemului care paraziteaza de ani buni aceasta zona. Sistemul dupa care functioneaza institutia este suferind si insanatosirea intarzie.La ACN, schimbarea incepe cu mentinerea directorilor pe posturi. Directorul adjunct al Administratiei Canalelor Navigabile, Mihai Stanciu a reusit sa ramana si sa performeze atat sub regimul lui Gheorghe Nicolau cat si sub mandatul lui Valentin Zeicu. S-a incercat la un moment dat indepartarea acestuia, insa protectia de care beneficiaza Stanciu tine aproape de compania Argos si Dorin Lazia persoana cu influenta in PD. Astfel, adjunctul lui Zeicu a cazut in picioare.Numirea conservatorului la conducerea ACN nu a fost deloc simpla. Interesele pe de o parte ale PD, iar pe de alta parte ale PNL au fost foarte mari, iar partidul lui Voiculescu a reusit sa scape basma curata si sa-si pastreze posturi dupa indelungi negocieri. Alaturi de Zeicu a mai existat un pretendent la acest post, care la acel moment era creditat cu sanse foarte mari. Este vorba despre fostul sef al Zonei Libere Braila, pe numele sau Mihalache, un foarte apropiat colaborator al liberalului Alexandros Galiatatos (secretar de stat in cadrul Ministerului Transporturilor). Dupa aproape doi ani de la numirea in functie, cei care l-au sprijinit pe Zeicu au ajuns sa regrete acest lucru.Viciu nu are partid si nici orientare politicaCei care au ajuns la putere in urma cu doi ani au preluat fara ezitare acest sistem, iar acum ni se arata foarte bine... ca stiu sa-l gestioneze. Din punct de vedere politic. Pentru ca din orice alt punct de vedere, sistemul este la pamant. La peste doua decenii de la inaugurarea navigatiei pe Canal, acesta functioneaza doar la jumatate din capacitatea la care a fost proiectat si construit. Ce-i mai trebuie Canalului pentru a functiona la parametrii pentru care a fost construit? Sunt intrebari ramase tabu pentru conducerea ACN.Administratia Canalelor Navigabile (ACN) este, din 1998, o companie nationala aflata in subordinea Ministerului Transporturilor. Institutia este mostenitoarea fostei Administratii a Canalului Dunare-Marea Neagra, infiintata in 1979.Cam asta este tot ceea ce presa ar trebui sa stie despre ACN. De fiecare data cand am cerut detalii despre ACN la minister, am fost trimisi pe drumul Agigei, la sediul Administratiei. Solicitarile noastre de a primi informatii in legatura cu licitatiile pe care le face aceasta institutie au primit raspunsuri mistocaresti sau inca nu au sosit. Deunazi am aflat ca nu doar presa a primit acest tratament preferential, ci si partidul care l-a propulsat pe Valentin Zeicu la Canal.In calitate de presedinte al organizatiei Partidului Conservator si de deputat de Constanta, Andrian Mihei are dreptul sa-i solicite colegului sau de la ACN, vicepresedinte al PC, o analiza a activitatii sale, cu atat mai mult cu cat in joc este numele partidului. A facut-o insa, raspunsul a fost cam acelasi pe care l-am primit si noi... la misto, sau mai rau... nu a existat. Functie de dispozitia din acea zi a directorului Canalelor Navigabile.Mai multi agenti economici care au participat la licitatiile de care se face direct raspunzator si directorul ACN au venit sa reclame la partid modul original de lucru al directorului de la canal.S-a incercat o temperare a acceselor navalnice in directia PD de care a dat dovada Valentin Zeicu in ultima vreme. Totul fara rezultat.Schimbarea la fataPe vremuri, Valentin Zeicu era perceput ca un om integru, poate tocmai de aceea a ajuns si director la ACN. La inceputul mandatului in fruntea institutiei s-a tinut chiar bine, de veneau grupurile de interese sa-l reclame la seful de partid pentru faptul ca Zeicu dadea pe afara de atata corectitudine. Cum insa, orice minune de pe meleagurile neaose, balcanice, tine trei zile, in scurt timp, raporturile s-au schimbat. Din conservator, Vali Zeicu a devenit pseudo-democrat, racind total relatiile cu colegi sai de partid. "Partidul nu i-a cerut nimic lui Zeicu. Nici un fel de sprijin. Activitatea sa de la partid nu prea exista, probabil este foarte preocupat de activitatea de la Canal", sustine deputatul Andrian Mihei, presedinte al filialei judetene al PC.Mihei mai spune ca este nemultumit de activitatea colegului sau si a incercat sa-i atraga atentia, mai ales ca functia ocupata de acesta e una cu greutate si in conditiile in care exista precedentul Nicolau (n.r. Gheorghe Nicolau-fost director al ACN, este cercetat in prezent de parchet pentru deturnare de fonduri), insa nu s-a lipit nimic de directorasul conservator.Presedintele Voiculescu are cunostintaMultele reclamatii bine documentate si zvonurile care vin sa-i infiereze activitatea lui Zeicu, au facut sa i se duca vestea acestuia tocmai la Bucuresti. Presedintele PC, Dan Voiculescu a luat cunostinta de situatia creata de atitudinea directorului de la ACN, Zeicu care este stat in stat atat la partid cat si la serviciu si va lua masuri in consecinta. Bineinteles, schimbarea starii de fapt nu poate apartine doar partidului, este nevoie si de o interventie a Ministerului Transporturilor, institutia careia ACN ii este subordonata. Acolo se pare ca nu exista interes, atata timp cat Valentin Zeicu a inceput sa danseze dupa orchestra PD, acompaniat de Mihai Stanciu.PD il vrea pe ZeicuAsa cum am precizat inainte vreme, gasca democrata a incercat prin interventii sa ajunga la nasul, de multe ori plimbat prea sus de Valentin Zeicu. Cum necum, unul dintre exponentii afaceristilor din corabia PD, consilierul local si presedinte executiv al organizatiei municipale a PD a reusit sa intre in gratiile directorului ACN. Asemenea acestuia, reteta a fost urmata si de reprezentantii Argos.PD-istii au inceput sa puna mana pe orice licitatie organizata de ACN prin Bursa de Marfuri. Adresele oficiale prin care solicitam informatii au ramas fara raspuns inca. Probabil asa vor ramane pana cand Zeicu va fi schimbat sau instanta va dispune un raspuns in temeiul legii 544.Se aude ca acesta nu s-ar sinchisi nici sa schimbe culoarea politica, mai ales ca a inceput sa fie perceput ca o oaie neagra care trage in jos partidul. Profesorul Voiculescu va avea un cuvant de spus in aceasta privinta, cel mai probabil la jumatatea lunii in curs cand va participa la Constanta la un forum al oamenilor de afaceri conservatori.Pentru toate acuzatiile care au proliferat in ultima vreme la adresa lui Valentin Zeicu, seful PC Constanta, Andrian Mihei a avut un singur raspuns: "No comment". Mihei a precizat ca la sfarsitul sesiunii parlamentare va face impreuna cu Biroul Judetean o analiza a activitatii fiecarui reprezentant al PC de la nivelul institutiilor descentralizate. "In cazul lui Zeicu putem cadea intr-o extrema periculoasa", a conchis presedintele organizatiei judetene. L-am intrebat daca este posibil ca directorului ACN sa-i fie retras sprijinul politic. Zambind amarnic, Mihei a incuviintat ca: "Da".Vom reveni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii