Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:10 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nemirschi va merge la Rosia Montana

ro

12 Feb, 2009 14:56 1118 Marime text
Cazul Roşia Montană se află pe agenda de lucru a ministrului mediului, Nicolae Nemirschi. 

Acesta a anunţat că, peste două săptămâni, se va deplasa în zonă pentru a discuta cu organizaţiile nonguvernamentale şi investitorii. „Abia apoi voi avea o poziţie oficială cu privire la Roşia Montană", a adăugat demnitarul în cadrul unei emisiuni televizate. Nemirschi a specificat că problema a fost abordată şi în cadrul întâlnirii cu ambasadorul Canadei în România. Timpul scurt care a trecut de la preluarea portofoliului nu i-a permis să aprofundeze cazul, însă din informaţiile pe care le deţine până în prezent Nemirschi a concluzionat: „Problema este la Ministerul Mediului colateral, pentru că lumea se judecă pentru nişte certificate de urbanism, care nu fac obiectul ministerului. Dar, aşa cum mi-am asumat taxa de poluare auto, care nu aparţine Ministerului Mediului, ci celui de Finanţe, am să duc şi problema Roşia Montană", a declarat Nicolae Nemirschi.

Referitor la programul „Casa Verde", demnitarul a spus că a fost suspendat temporar (n.r. crede că doar pentru o lună )şi va fi direcţionat spre spitale, cămine de bătrâni şi asociaţii de locatari.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii