Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:38 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazăre, cu ANI, la Înalta Curte

ro

13 Sep, 2010 02:23 911 Marime text
Conflictul dintre primarul Radu Mazăre şi Agenţia Naţională de Integritate va fi tranşat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce Curtea de Apel Galaţi a îngenuncheat instituţia şi a obligat-o, în luna iunie, să-i achite daune morale în valoare totală de 10.000 de lei.

Cele două dosare în care Mazăre s-a judecat cu ANI au fost înregistrate pe rolul Secţiei Contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi, urmând ca procesele să se reia în luna aprilie 2011, după ce agenţia a atacat în recurs hotărârea care îi dădea dreptate primarului din Constanţa. Scandalul dintre Mazăre şi ANI a debutat în august 2009, când Agenţia Naţională de Integritate s-a autosesizat cu privire la faptul că primarul s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23.04.2003-06.11.2003, dat fiind că ar fi deţinut şi ar fi exercitat, în acelaşi timp, funcţia de primar şi pe cea de administrator al SC Nisipuri SRL. Edilul s-a apărat constant de aceste acuzaţii şi a dat în judecată Agenţia Naţională de Integritate. În cele din urmă, după ce procesul a fost strămutat la Galaţi, pentru că ANI a motivat că se îndoieşte de imparţialitatea judecătorilor constănţeni, Curtea de Apel Galaţi a dat o soluţie prin care ANI a fost obligată să-i achite daune morale de 10.000 de lei primarului, să-i plătească avocatul, şi să anuleze actul de constatare a stării de incompatibilitate.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii