Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:26 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gheorghe Martin participa la campania electorala sub masca realizarilor locale

ro

20 May, 2004 00:00 911 Marime text

Zilele trecute, ministrul Administratiei, Gabriel Oprea, anunta ca va lua masuri de sanctionare care pot merge pana la demitere pentru subprefectul judetului Arad, care si-a depasit prerogativele participand la manifestarile electorale ale partidului din care face parte * Legat de acest aspect, candidatul PRM la Primaria Constanta, senatorul Dan Rahau, a afirmat ca astfel de masuri ar trebui sa se ia si pe plan local, dat fiind faptul ca prefectul judetului a luat parte la lansarea candidaturii pentru un nou mandat a actualului primar, de sorginte social-democrata * "Eu nu merg la actiuni electorale, am fost doar la inaugurarea unor fantani ale Primariei si la un obiectiv al Consiliului Local, mai ales ca viata economica si sociala nu s-au oprit", ne-a declarat prefectul * Prin participarea sa la diverse inaugurari cu iz electoral, Martin incalca flagrant Legea privind alegerile locale

Cu doua saptamani in urma, deci cu doar cateva zile dupa ce se daduse startul in cursa electorala, prefectul judetului a afirmat in fata ziaristilor, invitati sa participe la o conferinta de presa, ca nu va mai participa la nici o actiune ce va avea ca scop lansarea candidatilor sau promovarea imaginii lor. Realitatea demonstreaza, insa, cu totul altceva. Silueta prefectului, vocea, tonul cu care sunt rostite cuvintele si discursul, cam acelasi de fiecare data, nu pot fi confundate... Asa cum ne-am obisnuit inca de la instalarea sa in fotoliul rezervat prefectului, Gheorghe Martin, pentru ca despre el este vorba, tine sa fie prezent la toate evenimentele. A devenit omniprezent... Simpozioane, manifestari culturale si de orice alt gen, iar mai nou cele de campanie, au fost transformate de prefect intr-o scena pe care vrea sa urce si, daca poate, sa si joace si un rol, neaparat, dintre cele principale. Dupa ce a participat la mai multe actiuni prilejuite de lansarea unor candidati la primariile din judet, Martin a revenit la "centru", de acolo de unde, cu ochi critic si vigilent, supravegheaza tot ce misca in aer, pe apa si pe uscat in judetul Constanta. Revenirea la matca ii da prefectului posibilitatea sa apara in calitate de reprezentant al Guvernului in teritoriu la actiuni ce au ca scop promovarea unor realizari ale administratiei locale, adanc ancorata in munca de campanie electorala, ai caror beneficiari sunt locuitorii municipiului Constanta. Prefectul vrea parca sa ne insulte inteligenta, imaginandu-si ca nimeni nu va observa faptul ca participa, cu trup si suflet, la campania electorala. Nu stim daca sustinerea pe care o manifesta fatis este sincera. Poate ca in spatele ei se afla interesul promovarii propriei imagini, iar popularizarea actiunilor electorale nu este decat un prilej ce trebuie valorificat pana la epuizare. "Viata economica si sociala nu s-a oprit... Eu nu particip la actiuni electorale. Am participat la o actiune a Primariei si a Consiliului Local", a declarat Gheorghe Martin, justificandu-si, dupa ce a fost intrebat, prezenta la inaugurarea unuia dintre obiectivele finalizate de administratia locala in tona ICIL. Ceea ce putem spune este ca masca sub care Martin incearca sa-si ascunda disponibilitatea de a fi prezent, ori de cate ori este sau nu solicitat, la evenimentele electorale imbracate in haine de imprumut este destul de transparenta pentru a lasa sa se vada ceea ce se ascunde dincolo de ea: chipul membrului de partid dedicat cauzei promovarii propriei imagini. Zilele trecute, ministrul Administratiei, Gabriel Oprea, anunta ca va lua masuri de sanctionare care pot merge pana la demitere pentru subprefectul judetului Arad, Florin Remetan, care si-a depasit prerogativele participand la manifestarile electorale ale partidului din care face parte. Legat de acest aspect, candidatul PRM la Primaria Constanta, senatorul Dan Rahau, a afirmat ca astfel de masuri ar trebui sa se ia si pe plan local, dat fiind faptul ca prefectul judetului a luat parte la lansarea candidaturii pentru un nou mandat a actualului primar, de sorginte social-democrata. "Alaturi de candidatul PSD au fost prezenti pe scena atat prefectul Gheorghe Martin, cat si un anumit ministru. Amandoi ar trebui sa-si dea demisia", sustine Dan Rahau.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii