Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:42 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Europarlamentarul Manole ne vrea activi

ro

04 Mar, 2009 03:41 865 Marime text

Adrian_Manole_29.jpgPotrivit unui comunicat, europarlamentarul Adrian Manole aduce la cunoştinţa cetăţenilor români, europeni, că s-a dat startul unei dezbateri publice în ceea ce priveşte legislaţia din domeniul drepturilor consumatorilor.

În sensul revizuirii legislaţiei referitoare la drepturile consumatorilor, Comisia pentru Piaţă Internă şi Protecţia Consumatorilor a lansat o consultare publică, în cadrul căreia cei interesaţi să aducă amendamente actualelor reglemetări europene o pot face până la 13 martie 2009. Cea mai nouă propunere de directivă privind drepturile consumatorilor include alte patru, existente deja în acest domeniu. În opinia europarlamentarului Adrian Manole, aceasta este cea mai importantă consultare publică de la nivelul Uniunii Europene. „Şi noi, românii, în calitate de cetăţeni europeni, trebuie să ne exprimăm punctele de vedere, pentru că numai în acest fel specificul ţării noastre va fi reprezentat în documentul final, ce va fi supus aprobării". Deputaţii europeni îndeamnă cetăţenii să participe la ameliorarea textului legislativ, în acest sens fiind indicată şi o adresă de e-mail unde se pot transmite sugestii şi propuneri: consumer.rights@europarl.europa.eu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii