Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:32 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Documentele aprobate au o importanta deosebita pentru problematica Deltei Dunarii

ro

16 Sep, 2005 00:00 453 Marime text

Reuniunea Comitetului pentru protectia mediului inconjurator si turism a Initiativei Central Europene

Deputatul de Constanta, Andrian Mihei, unul dintre organizatorii evenimentului, sustine ca rezolutiile discutate si aprobate se refera la Delta Dunarii si atinge problema proiectului dezvoltat de Ucraina pentru canalul Bastroe

La initiativa deputatilor Partidului Conservator, Andrian Mihei si Bogdan Pascu, liderul si viceliderul Grupului Parlamentar al PC, in perioada 8-11 septembrie 2005, Romania a fost gazda Reuniunii extinse a Comitetului pentru protectia mediului inconjurator si turism a Initiativei Central Europene - Dimensiunea Parlamentara (ICE - DP).La eveniment au participat reprezentanti ai dimensiunii executive a Adunarii Parlamentare a Cooperarii Economice a Marii Negre, ai unor delegatii parlamentare din statele membre ale Initiativei Central Europene, parlamentari din comisiile de specialitate de mediu din Italia si Romania, experti din diverse institutii din cadrul Guvernului Romaniei cu atributii pe probleme de mediu, integrare europeana si aspecte specifice ICE, precum si specialisti din organizatii neguvernamentale.In prima parte a reuniunii, care a avut loc la Palatul Parlamentului, au fost prezentate contributii despre problematica de mediu privind spatiul ICE in contextul procesului de integrare europeana. Cea de-a doua parte a reuniunii s-a desfasurat in Delta Dunarii, intr-o noua formula, imbinand studiul de documentare la fata locului cu dezbateri asupra problematicii de mediu in zona ICE.Deputatul de Constanta, Andrian Mihei a precizat ca unul dintre documentele adoptate cu prilejul acestui eveniment este de mare importanta pentru Romania si se refera la Delta Dunarii. Documentul atinge problema proiectului dezvoltat de Ucraina pentru canalul Bastroe."In acest sens, documentul adoptat constientizeaza importanta Dunarii si a afluentilor sai, din punct de vedere economic si social si faptul ca Delta Dunarii reprezinta un simbol la nivel mondial si regional, precum si o mostra de biodiversitate gazduind specii de plante si animale rare sau pe cale de disparitie la nivel global, fiind una dintre cele mai extinse zone umede din Europa si o destinatie majora pentru cuibaritul si iernatul pasarilor", sustine Andrian Mihei.Documentul recunoaste importanta Deltei Dunarii si, tinand seama de proiectul ucrainean de construire a unui canal de navigatie de mare adancime in aceasta zona, precum si de impactul acestuia asupra viitorului Deltei Dunarii, comitetul recomanda infiintarea unui grup tehnic si stiintific multilateral, care sa evalueze concordanta proiectului cu acordurile si conventiile relevante existente in domeniul mediului, impactul de mediu al canalului navigabil de mare adancime asupra sistemului Deltei Dunarii precum si gasirea solutiilor de conservare a biosferei Deltei Dunarii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii