Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:06 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul Laurentiu Mironescu candideaza la presedintia organizatiei judetene a PD

ro

19 Oct, 2005 00:00 760 Marime text

Invalidarea alegerilor interne de la Constanta, in atentia Comisiei Nationale pentru Statut, Etica si Litigii

Laurentiu Mironescu sustine ca evolutia sa politica nu va fi afectata in nici un fel de hotararile CSET sau BPJ si consimte ca lupta politica este benefica in conditiile in care genereaza progres * Deputatul s-a adresat Comisiei Nationale de Statut, Etica si Litigii care urmeaza sa se pronunte in legatura cu decizia de invalidare a alegerilor de la organizatia municipala a PD asupra careia s-a pronuntat comisia similara de pe plan local si Biroul Permanent Local * Liderul democrat a confirmat informatiile cu privire la pregatirea candidaturii pentru alegerile pentru postul de presedinte al filialei judetene a partidului

Alegerile interne din organizatia municipala a PD Constanta au fost sau nu statutare? O intrebare mult prea grea pentru care fiecare grupare din organizatia PD Constanta are o versiune proprie.Pe 25 septembrie a.c., Consiliul de Coordonare Local al PD reusea, dupa multe discutii, sa-si aleaga noul Birou Permanent Local si presedintele. Ca urmare a votului celor 541 de delegati prezenti la lucrarile CCL, presedinte al organizatiei municipale a PD Constanta a fost ales deputatul Laurentiu Mironescu, cu 413 voturi pentru. Cu toate acestea, nu se poate spune nici ca atmosfera a fost una destinsa, nici ca echipa "invinsa" a renuntat, convinsa de faptul ca alegerile au fost corecte, ba din contra. Liderul judetean Stelian Dutu nu s-a ambalat sa comenteze rezultatul alegerilor insa a dat asigurari ca vor fi facute verificarile de rigoare, in conditiile in care au existat, "persoane care nu erau membri PD, dar au votat".Verificarile au fost facute de Comisia Judeteana de Statut, Etica si Litigii condusa de Vasile Francu care a prezentat rezultatele "investigatiei" in fata Biroului Permanent Judetean. Comisia de Statut, Etica si Litigii a filialei judetene a Partidului Democrat a hotarat invalidarea scrutinelor organizate luna trecuta la nivelul organizatiilor municipale din Medgidia si Constanta.Cu 16 voturi pentru si 8 impotriva, membrii Biroului Permanent Judetean al Partidului Democrat au aprobat hotararile Comisiei si au decis convocarea in cel mult doua saptamani a unui Consiliu de Coordonare Judetean extraordinar pentru discutarea si aprobarea unor masuri privind repetarea alegerilor in cele doua organizatii ale PD. Cu toate ca echipa castigatoare de la municipiu formata din Laurentiu Mironescu - presedinte organizatia municipala Constanta, Danut Moisoiu - presedinte executiv, Remus Macovei - secretar general si Victoria Ploscariu - trezorier, dar si cei 10 vicepresedinti si 13 secretari executivi alesi se afla in situatia de a-si pierde toate drepturile ce rezida din functiile politice castigate in alegeri, nici unul dintre acestia nu a facut contestatii la hotararile luate de BPJ.Mironescu nu este afectat de invalidarea alegerilorDeputatul democrat Laurentiu Mironescu care devine principalul perdant al puterii, daca solutia va fi confirmata si de catre CCJ, nu pare in nici un fel afectat de cele petrecute. Parlamentarul isi mentine pozitia potrivit careia procesul electoral intern din 25 septembrie s-a desfasurat in litera si recomandarile regulamentului si statului PD. Mironescu spune ca "opinia presedintelui Comisiei de Etica si Litigii de pe plan local, Vasile Francu, nu este unica pe mapamond". Laurentiu Mironescu sustine ca evolutia sa politica nu va fi afectata in nici un fel de hotararile CSET sau BPJ si consimte ca lupta politica este benefica in conditiile in care genereaza progres.In privinta contestatiei asteptate de membrii partidului, Mironescu are versiunea proprie. El considera ca "nu este necesara o astfel de intampinare atata timp cat la dispozitia fiecarui membru de partid care se considera nedreptatit mai exista si alte foruri, in cadrul carora, specialisti in statut vor decide daca motivele invocate de Vasile Francu sunt veridice".Pe aceasta cale, deputatul a confirmat si informatiile provenite din interiorul organizatiei democrate cu privire la o posibila candidatura pentru alegerile din cadrul Consiliului de Coordonare Judetean. Laurentiu Mironescu spune acum raspicat ca se gandeste sa concureze pentru postul de presedinte al filialei judetene a partidului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii