Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:04 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul Bratianu, tatal ranitilor pentru rromi, angajati la negru si pensionari

ro

28 Mar, 2009 01:48 905 Marime text
Deputatul PSD a vorbit, ieri, din partea reprezentanţilor presei, despre cum va încerca să soluţioneze problemele pe care cetăţenii colegiului său i le-au adus în prim-plan în ultima perioadă.

Debutant pe scena politică naţională, deputatul PSD Matei Brătianu este recunoscut ca un militant convins al drepturilor sindicaliştilor din Poştă şi Comunicaţii. Ieri, deputatul a prezentat o serie din problemele pe care locuitorii Colegiului 7 i le-au adus în prim-plan, dar şi situaţii pe care le-a identificat şi de care vrea să se ocupe în perioada imediat următoare. În cazul problemei pe care a semnalat-o săptămâna trecută, referitoare la mutarea rromilor de pe terenul destinat construirii unei biserici în zona Palas pe un alt teren dat de primărie, Brătianu a declarat că, în prezent, caută o fundaţie prin intermediul căreia să se poată obţine fonduri de la Uniunea Europeană. „Caut o fundaţie de rromi despre care să fiu sigur că va folosi banii pe care îi vor primi, integral, pentru construirea locuinţelor", a explicat deputatul. De asemenea, pesedistul a explicat că a întreprins deja demersuri către conducerea Inspectoratului Şcolar, şi a avut discuţii cu inspectorul-şef Petrică Miu, pentru asigurarea protecţiei copiilor de la şcolile 20 şi 31, între anumite ore. „Bunicii au venit la mine şi mi-au explicat că nepoţii lor au nevoie de mai multă siguranţă. Temporar vor asigura paza jandarmii şi poliţia comunitară, iar din toamnă se va înfiinţa un post de pază acolo". Şi pentru aceştia are planuri. Intenţionează să mute Direcţia de Pensii din clădirea ITM, venind astfel în sprijinul celor mai neputincioşi, una dintre variante fiind mutarea într-un spaţiu al Centrului Militar Zonal.
Nici problema legată de securitatea muncii nu a fost uitată de deputat. Acesta a descoperit şi a întreprins deja măsuri pentru soluţionarea cazului unui tânăr angajat la negru, care a suferit un accident de muncă şi căruia nu i s-au acordat compensaţiile de care trebuie să beneficieze, accidentul nefiind înregistrat ca unul de muncă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • obs 28 Mar, 2009 20:44 cum adica "caut o fundatie de rromi despre care..." daca doriti va recomand eu pe cineva dar in primul rand trebuie sa precizati ce conditii trebuie sa indeplineasca pt eligibilitate?