Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:18 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum te face om functia politica Cum au sporit averile celor mai cunoscute fete constantene

ro

09 Jun, 2010 03:01 3035 Marime text
cap_5.jpgDe la momentul în care au ajuns să ocupe funcţii publice, mulţi dintre reprezentanţii prim-planului politic constănţean şi-au mărit considerabil avuţiile. Preşedintele CJC Nicuşor Constantinescu, vicepreşedintele Cristian Darie, primarul Radu Mazăre, dar şi consilierul local PDL Dănuţ Moisoiu se află pe lista celor care, prin intermediul funcţiilor politice deţinute de-a lungul anilor, au reuşit să-şi depăşească statutul şi să-şi sporească cifrele de afaceri cu multe zerouri

De altfel, primarul Radu Mazăre, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa s-au aflat anul trecut în Topul 500 Capital, al celor mai bogaţi români.

Chiar dacă la momentul în care au preluat anumite funcţii, prin declaraţiile de avere ale anumitor personaje din planul politic constănţean bătea vântul, după ani de apărat interesele doctrinare, câteodată şi personale, acestea au căpătat un alt conţinut, fiind mult mai stufoase, ascunzând de asemenea în spatele lor multe poveşti şi afaceri profitabile.

Cu câteva zile înainte de publicarea noilor declaraţii de avere, pe anul fiscal 2009, am încercat să-i luăm pe rând pe cei care, din 2000 până acum, au ocupat funcţii publice: primarul Radu Mazăre, viceprimarul Gabi Stan, preşedintele CJC Nicuşor Constantinescu, vicepreşedinţii CJC Cristinel Dragomir şi Cristian Darie, senatorul Puiu Haşotti (PNL), dar şi unul dintre cei mai vechi consilieri, Dănuţ Moisoiu.

De la consilier la preşedinte de judeţ

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, face parte din categoria oamenilor politici care, de când ocupă cea mai mare funcţie la nivelul judeţului, trăiesc pe picior mare. Dacă declaraţia de avere din mai 2004 avea şi rubrici necompletate, cele referitoare la deţinerea de spaţii comerciale ori cea legată de „alte activităţi cu scop lucrativ, care produc venituri peste 5.000 de euro", în ultima sa declaraţie, cea din 2009, lucrurile s-au schimbat la 180 de grade.

Astfel, în declaraţia din 2004, completată în calitate de consilier local, Constantinescu avea terenuri intravilane, cumpărate în perioada 1999 - 2003, de 3.117,35 de metri pătraţi, două apartamente şi o casă de locuit, dar şi trei maşini - Aro 304, Jeep Land Rover, un Volswagen Golf şi o şalupă de agrement. Cât despre depozitele pe care le deţinea în urmă cu şase ani, acestea erau în număr de trei, două în România, de 3.250.000.000 de lei vechi şi unul de 25.700 de euro, dar şi unul deschis în Statele Unite, de 950.000 de dolari. În plus, consilierul local de pe atunci avea creanţe de 200.000 de euro şi 9.063 de acţiuni la SC Concordia Press SA, dar şi tablouri, colecţii de timbre, bijuterii, obiecte de mobilier vechi a căror valoare spune că nu o poate estima.

Spre deosebire de declaraţia din 2004, cea din 2009 este mult mai interesantă. Constantinescu declară acum că are cinci terenuri intravilane, două în Constanţa, unul în Tulcea la Mila 23, dar şi unul în Ilfov Voluntari şi altul la Piatra Neamţ. Şi la capitolul case, preşedintele CJC şi-a sporit averea. Acesta spune că are două case, una în Constanţa şi una în capitală, dar şi o casă de vacanţă în Piatra Neamţ. Cât despre autoturisme, pe lângă cele trei pe care le declara şi în 2004, Constantinescu şi-a mai cumpărat şi un Fiat - în 2008 şi un Jaguar - în 2007. În ceea ce priveşte conturile pe care le are, şeful CJC declară că are un depozit de 987.000 de dolari şi un cont de 5.558 de dolari. Spre deosebire de 2004, Constantinescu este acţionar la nu mai puţin de zece firme - SC Xenoti SRL, SC Romanian M. Services, SC Conpress Group, SC Royal Distributions Services, SIF Transilvania, SC Concordia Press, SC Sigma Trading, SC Idea Contrast, SC Context SA şi SIF Oltenia. În plus, mai are acordat către SC Xenoti un împrumut de 100.685 de lei şi către o anonimă persoană fizică suma de 200.000 de euro. În privinţa veniturilor pe care le înregistrează, preşedintele CJC declară că în 2008 a încasat un venit de 53.235 lei, iar soţia sa - 6.141 lei, plus ceea ce revenea din alocaţia de la stat pentru cei doi copii ai săi, 1.008 lei.

În 2002, pe vremea cât era consilier local, actualul vicepreşedinte al Consiliului judeţean Constanţa, Cristinel Dragomir, nu avea o declaraţie de avere prea stufoasă. Avea un teren la Măicăneşti, un apartament în Constanţa, un Opel Astra din 2004, un depozit bancar de 20.000 de euro şi nicio datorie sau vreo investiţie.

În cea mai nouă declaraţie, postată pe site-ul CJC-ului, în aprilie 2010, Dragomir spune că deţine un teren intravilan la Valu lui Traian, un apartament situat pe Prelungirea Bucovinei, Constanţa, din 2006. La capitolul autoturisme, Dragomir are din 2005 un Peugeot 304 şi o Toyota Land Crusier cumpărată în 2008.

Cât priveşte conturile pe care le deţine, vicele CJC, împreună cu soţia sa Rodica, are nu mai puţin de cinci conturi, care însumează 15.000 de euro şi 38.552 de lei. De asemenea, acesta mai are două credite de 45.900 euro, respectiv 24.000 de euro, achiziţionate în 2006, respectiv 2009.

Darie, în top

 

Şi colegului său de CJC, vicelui Cristian Darie, i-a priit funcţia pe care o ocupă în prezent. În 2004, pe vremea cât era consilier local şi director general la General Auto Training, Darie avea două terenuri intravilane în Constanţa şi Buşteni, trei apartamente - două în Bucureşti şi unul în Constanţa, două şalupe, o rulotă şi un autoturism Suzuki. În plus, avea creanţe de 450.000 de euro şi avea acţiuni în valoare de 15.000 de euro la General Auto. În plus, mai era acţionar la SC Varianta, Parteca D&P, General Group. La toate societăţile unde este asociat, valoarea totală a activelor depăşea la acel moment un milion de euro.

Dintre toţi cei ale căror declaraţii le-am comparat, Darie pare să fie cel care a avut cel mai mare avânt, de când se află în mediul politic, cu atât mai mult cu cât consoarta sa Luminiţa este unul dintre notarii publici cunoscuţi ai Constanţei. În ultima sa declaraţie, din iunie 2009, Darie, împreună cu soţia sa, Luminiţa Darie, susţinea că are 12 terenuri intravilane, în Topalu, Mihail Kogălniceanu, Mamaia, Constanţa, Agigea, două terenuri agricole la 23 August şi Topalu, dar şi un alt teren, nespecificat, la Horia. Spre deosebire de 2004, vicepreşedintele CJC şi-a mai luat o casă, tot împreună cu soţia, la Topalu, dar şi o remiză la Nicolae Bălcescu. De precizat că soţia, cea cu care deţine şi cele 12 terenuri şi casele, apare ca inculpat în calitate de notar, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa şi Mamaia, alături de alţi doi notari publici, Andrei Aurel-Jean şi Cristina Budei, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie.

În ceea ce priveşte bunurile deţinute de vicele CJC la momentul completării declaraţiei, acesta mai deţinea o rulotă, o barcă cu motor cumpărată în 2007 şi o alta cu remorcă. Spre deosebire de declaraţia precedentă, când nu a menţionat nimic legat de bijuteriile şi tablourile deţinute, Darie susţine acum că are bijuterii de argint şi aur de 11.000 de euro, un ceas Piaget de 15.000 de euro şi obiecte decorative de 15.000 de euro. În plus, acesta a înstrăinat, la începutul anului 2009, o şalupă şi un teren în Agigea. În plus, are datorii de aproape un milion de euro, bani contractaţi în două tranşe de la Volksbank, în 2007 şi 2008. Dacă în declaraţia tip din 2004 nu exista rubrica referitoare la veniturile anuale obţinute de subsemnat, dar şi de soţie, respectiv copii, în cea din 2009, Darie nu a completat nimic.

colaj_1.jpgUn primar mare...

 

La prima declaraţie postată pe site-ul instituţiei pe care o conduce de zece ani, în 2003, primarul Radu Mazăre spune că deţine, încă din 2005, un teren intravilan de 500,2 de metri pătraţi, un apartament - din 1997 de 30 de metri pătraţi, două şalupe cu motor şi un autoturism Chrysler New Ro. De asemenea, primarul spunea că are depozite, creanţe şi obligaţii, a căror valoare depăşesc fiecare peste 10.000 de euro. În plus, era şi asociat la societăţi unde valoarea acţiunilor depăşea 10.000 de euro, fără însă a se specifica care sunt firmele unde are acţiuni. La categoria „alte precizări" primarul declara că şi-a înstrăinat casa de vacanţă pe care o avea în Mamaia, sat Năvodari, dar şi că are bijuterii şi tablouri ale căror valoare nu o poate estima. În schimb, în ultima declaraţie postată pe site-ul Primăriei Constanţa, rectificată, edilul constănţean mai deţine o şalupă cu motor şi o remorcă pentru şalupă, aceleaşi ca în 2003, conturi de 30.445 de dolari, 68 de euro şi 793 de lei, dar şi 250.000 de euro cash. Edilul constănţean are acţiuni la opt firme - Sigma Trading, Idea Constrast, Comtext SA, Concordia Press, Tomis Marketing Services, Xenotti SRL, Conprest Grup SRL, Royal Distribution şi patru împrumuturi acordate în nume personal unor firme, dar şi unor persoane fizice. Astfel, Mazăre are împrumutaţi 600.000 de euro lui Ioanis Poulos Skantzikas, dar şi 51.140 de lei şi 42.060 de lei către Xenoti SRL. Cât despre venitul pe care l-a încasat în 2008, primarul declară că a încasat de la Primăria Constanţa 45.918 lei, 50.000 de euro de la Enterprises Inc of Monrovia Grecia - încasaţi în 2007 din vânzarea unor acţiuni, dar şi 150.000 de euro tot de la acelaşi consorţiu, care i-au ajuns în cont în 2008.

... pe lângă un viceprimar mai mic

 

În ceea ce priveşte declaraţia de avere a viceprimarului Gabi Stan, în 2006, când a preluat fotoliul, acesta avea o casă în Constanţa, o colecţie numismatică, estimată la 100.000 de euro şi două conturi, de 25.000 de euro, respectiv 10.000 de euro, proveniţi dintr-un credit şi aceeaşi 10.000 de euro înregistraţi ca datorie. În 2009 în schimb, Gabi Stan nu mai avea casa din Constanţa, dar avea împrumutaţi către Constantin Stan 30.000 de euro. La trei ani de la completarea declaraţiei de avere, viceprimarul avea patru credite contractate în valoare totală de 46.000 de euro.

Aşa cum arată prima declaraţie de avere completată în 2003, consilierul PUR, Dănuţ Moisoiu, spunea că deţine, încă din 1993, un teren agricol de 1,5 hectare şi două intravilane, dobândite în 1998, respectiv 2003, de 1.000 de metri pătraţi şi 10.500 de metri pătraţi, o clădire cu etaj de 492 de metri pătraţi unde funcţiona SC Nera Star SRL, dar şi o casă de 600 de metri pătraţi, cumpărată în 1994. De asemenea, consilierul mai avea şi două centre comerciale, achiziţionate în 1999 şi 2003. La capitolul autoturisme, Moisoiu avea, la nivelul anului 2003, cinci autoturisme: un Nissan şi un Mercedes ML320 cumpărate în 1999, un BMW X5 din 2000, o Dacia din 1998 şi un Volswagen din 1995. La acel moment, Moisoiu susţinea că nu are depozite în valută sau lei, creanţe sau obligaţii, a căror valoare nu depăşeşte 10.000 de euro.

După şase ani de mandat de consilier local, Moisoiu şi-a sporit numărul rubricilor completate în declaraţia de avere. La capitolul terenuri, Moisoiu declară că a moştenit, din 1991 un teren forestier de un hectar la Casimcea şi două terenuri intravilane cumpărate în 1995 şi 2001 în Constanţa şi Năvodari. În ceea ce priveşte clădirile pe care le deţine, în ultima sa declaraţie susţine că are o casă, cumpărată în 1995 şi un cont în euro, deschis la Raiffaisen Bank în cuantum de 9.100 de euro. În 2009, Moisoiu susţinea că are părţi sociale la trei societăţi - SC Pogas SRL, SC Continental SRL, SC SCIM SRL, iar soţia sa Maria are părţi sociale la SC Pogas SRL. Veniturile consilierului pe anul precedent declaraţiei de avere, 2008, erau de 700.000 de lei, în timp ce ale soţiei ajungeau la 186.136 lei.

Chiar dacă a ocupat fotoliul de deputat încă din 1996, actualul senator liberal, Puiu Haşotti, şi-a depus prima declaraţie de avere în calitate de deputat, abia de la al doilea mandat în Camera Deputaţilor, la sfârşitul lui 2002. Potrivit declaraţiei în cauză, completată pe 15 decembrie 2004, Haşotti avea o casă cumpărată în 2002, în Râmnic, un autoturism Audi şi un depozit de 21.000 de euro. În ultima declaraţie de avere din 2009, de la sfârşitul anului, Haşotti declară că are două case de locuit în Constanţa, dintre care una se află în construcţie, două depozite - unul de 65.000 de euro şi unul în lei de 240.000 de lei, plus un card de 5.000 de lei. De asemenea, familia Haşotti, prin soţia sa, Georgeta a încasat în 2008, o chirie de 13.200 de euro în urma închirierii uneia dintre locuinţele deţinute de pe strada Banu Mihalcea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • OLGA 09 Jun, 2010 14:17 PRIN HOTIE DIN BANUL PUBLIC, PRIN TUNURI DE FAMILIE
  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 09 Jun, 2010 11:11 Cum au sporit si averile ALIATILOR , PNL-isti ... Ce au facut LIBERALII au facut si ceilalti din OPOZITIE sau nu , ce EI sunt mai prosti ???