Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:33 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Chiurtu cere 150.000 de lei daune morale lui Tusac

ro

15 Dec, 2009 01:00 2406 Marime text
cap4.jpgPrimăria Municipiului Mangalia a pierdut, timp de un an şi jumătate, mai toate procesele pe care le-a deschis, fie că a fost vorba despre dizolvarea Consiliului Local, fie de foştii angajaţi sau de sancţiuni aplicate partidelor sau societăţilor din localitate.

Recent însă, a început să se creeze şi un precedent: un câştigător al unui astfel de proces a cerut în instanţă şi daune morale. Este vorba despre directorul Centrului Cultural „Euxin", Viorel Chiurtu, care, după ce şi-a recâştigat, printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă, în procesul deschis de primarul Mihai Claudiu Tusac, funcţia de manager al instituţiei de cultură, a depus, la rândul său, o acţiune la Tribunalul Constanţa.

În dosarul 11113/118/2009, Viorel Chiurtu îi cere „cetăţeanului Mihai Claudiu Tusac" şi nu „primarului", daune în valoare de 150.000 de lei. O primă înfăţişare a avut loc în luna decembrie, următorul termen fiind 28 ianuarie 2010. „I-am cerut personal primarului Tusac aceşti bani, pentru că a abuzat de funcţia sa, în momentul în care a vrut să mă dea afară fără un temei legal. Nu am de gând să îi solicit suma respectivă de la cetăţenii oraşului, ci lui personal. La primul termen de judecată s-a adus la dosar o cerere a primarului prin care acesta afirmă că are certitudinea că va găsi mijloacele necesare pentru aplanarea conflictului. A fost, pentru mine, o «piesă» duioasă, care era gata să mă facă să plâng. Trebuie ca primarul să înţeleagă că nu voi da un centimetru înapoi, chiar şi pentru simplul fapt că a încercat să îmi facă rău, aducând în locul meu oameni care m-au denigrat în toate felurile şi care acum fac pe sfinţii.", ne-a declarat directorul Chiurtu.

{mos_ri:Viorel Chiurtu,Mihai Claudiu Tusac} 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • un spectator 15 Dec, 2009 10:38 Viorel Chiurtu este un baiat bun cu multe realizari la Casa de cultura din Mangalia.De unde era sa stie Tusac care habar nu are pe ce lume e.In dorinta de a prinde putere pe tot litoralul Mazare a acceptat langa el tot felul de ciudati ca acest Tusac.