Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:41 30 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Batranii din Constanta cred ca au fost pacaliti de PSD

ro

24 Feb, 2004 00:00 763 Marime text

Partidul de guvernamant pregateste acordul cu pensionarii

La doar cateva zile dupa parafarea intelegerii preelectorale cu rromii, conducerile PSD de la nivelul fiecarui judet vor incerca sa-i convinga pe pensionari sa-i sustina in alegeri, in schimbul unor atentii, care dupa scrutin, ca de fiecare data, vor fi uitate

Pornita de premierul Nastase, initiativa PSD de a strange bani pentru pensionari nu a dat exact rezultatele asteptate. Pana pe 10 decembrie anul trecut, trebuiau stranse circa 16 miliarde de lei. In cele din urma, generozitatea nu i-a dat afara din casa pe donatori, asa ca pensionarii au fost nevoiti sa se multumeasca, de altfel ca de obicei, cu putin. Precizam ca premierului i-a venit ideea donatiei dupa ce a fost criticat de o pensionara in timpul unei "bai" de multime prin pietele timisorene. Numai ca initiativa guvernantilor de strangere a banilor nu a decurs pe masura asteptarilor, cu toate ca, din estimarile initiale, urmau sa se colecteze aproximativ 15 miliarde de lei. La inceputul anului, in fond au intrat doar putin peste doua miliarde. In repetate randuri, reprezentantii pensionarilor au declarat ca au solicitat autoritatilor sa aloce bani de la bugetul statului pentru fondurile de imprumut ale caselor de ajutor reciproc ale pensionarilor, insa acest lucru nu s-a intamplat. Liderii pensionarilor afirmau insa ca apropiatele alegeri i-ar putea convinge pe guvernanti sa acorde o atentie sporita pensionarilor, unul dintre cele mai active segmente de electorat. Presupunerile pensionarilor s-au concretizat in aceste zile, cand secretarul general al partidului de guvernamant a anuntat ca, in perioada urmatoare, Partidul Social Democrat (PSD) pregateste un acord cu organizatiile cele mai importante ale pensionarilor. Astfel, dupa intelegerea parafata cu tiganii, conducerile PSD de la nivelul fiecarui judet vor incerca sa-i convinga pe pensionari sa-i sustina in alegeri, in schimbul unor atentii, care dupa scrutin, ca de fiecare data, vor fi uitate.

Pensionarii din Constanta vor sa mearga singuri in alegeri

Cu toate ca unii sustin ca Partidul Pensionarilor si Protectiei Sociale nu mai exista inregistrat la Tribunalul municipiului Bucuresti in registrul partidelor politice, presedintele organizatiei constantene, Marin Mandescu, a prezentat documente care infirma acest aspect. Liderul PPS Constanta, Marin Mandescu, cel care este si vicepresedinte al Consiliului National al partidului, a pus accent pe faptul ca la nivelul organizatiei judetene exista aproximativ 102 membri care si-au exprimat disponibilitatea de a candida pentru una dintre functiile publice in administratia locala a judetului Constanta. "Pensionarii constanteni organizati in partid politic inregistrat la Tribunalul Bucuresti pentru prima oara in anul 1994 vor merge singuri pe liste la alegerile locale din anul 2004", declara reprezentantul lor la sfarsitul anului trecut. Atunci, Marin Mandescu si-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu orice formatiune politica, mai putin cu UDMR si PRM. Partidul Pensionarilor si Protectiei Sociale este organizat la nivelul judetului in 13 organizatii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii