Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:25 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul comunei Agigea a alocat un miliard de lei pentru sprijinirea familiilor afectate de viitura

ro

03 Sep, 2004 00:00 733 Marime text

Urmele ploii din 28 august sunt inca vizibile

Cele mai insemnate pierderi au fost inregistrate in comuna Agigea * Sambata seara, pe litoral a sosit ministrul Administratiei si Internelor, pentru evaluarea situatiei * Premierul Adrian Nastase s-a deplasat personal la fata locului si a promis sprijin familiilor afectate de ploaie * In prima sedinta de Consiliu local se va discuta proiectul de sprijinire a familiilor afectate

Potopul care s-a abatut peste judetul Constanta in cursul zilei de 28 august a ramas inca proaspat in memoria constantenilor. Si cei mai batrani locuitori ai judetului nu-si amintesc sa mai fi existat o astfel de situatie in ultimii 50-60 de ani. Cele mai afectate localitati au fost insa Tuzla, Agigea si Lazu. Ploaia care s-a manifestat cu o violenta fara precedent a facut ca, sambata dimineata, pe Drumul National 39, ce leaga Constanta de statiunile din sudul litoralului, circulatia sa fie intrerupta intre localitatile Eforie si Tuzla ore intregi. Soseaua a fost acoperita de apa pe portiuni mari. In pasajul de la Tuzla inaltimea apei a depasit 50 de centimetri si a existat pericolul ca masinile sa ramana impotmolite daca ar fi incercat sa traverseze zona. Ploaia si vantul au produs si alte neajunsuri locuitorilor judetului, in afara de inundatii. Zeci de localitati au ramas in intuneric dupa ce vantul si ploaia au afectat puncte de transformare si au avariat retelele de alimentare cu energie electrica. Situatiile cele mai grave au fost inregistrate in localitatile Agigea si Tuzla. Numai in localitatea Agigea, viitura a afectat 91 de locuinte. Dintre acestea 14 au fost grav afectate, iar 43 sunt partial avariate. Opt gospodarii au fost distruse si 60 partial distruse, cinci fantani au fost acoperite de apa si 49 de loturi de teren arabil au fost de asemenea inundate in totalitate, iar noua partial. Au fost afectati trei kilometri de drumuri si doua podete. In Lazu, ploile au avariat grav o locuinta si 15 au fost afectate partial, 17 gospodarii au fost afectate mai mult sau mai putin. Trei kilometri de drum au fost afectati si trei podete au fost avariate. Gravitatea situatiei a produs efecte pe masura. Dupa ce, sambata seara, pe litoral a fost trimis ministrul Administratiei si Internelor, pentru evaluarea situatiei, prim-ministrul Adrian Nastase s-a deplasat personal la fata locului. Seful Executivului a intrat in casele cetatenilor din Tuzla si Agigea si a declarat ca vor fi trimise materiale de constructii necesare pentru refacerea locuintelor, de la rezerva de stat. Primarul comunei Agigea a realizat un bilant al pagubelor si distrugerilor produse de inundatii si s-a constatat ca valoarea pierderilor se ridica la 31 miliarde lei, suma la care se adauga bunurile casnice distruse de apa. In urma acestei situatii, primarul Ion Ionita a decis sa aloce de la bugetul local un miliard de lei, suma ce va fi directionata cu precadere pentru achizitionarea de materiale de constructii pentru refacerea constructiilor afectate. In sedinta de Consiliu local ce se va desfasura pe data de 2 septembrie se va discuta si aceasta propunere. "Imi doresc ca aceasta propunere sa fie aprobata, astfel incat, in cel mai scurt timp, sa putem achizitiona materialele si sa le oferim celor care au mare nevoie de ele. In ceea ce priveste sprijinul promis de premier, noi am realizat o evaluare a pagubelor produse si am trimis-o la Bucuresti. Asteptam sa vedem ce decizie se va lua si care va fi ajutorul pe care-l vom primi", a conchis primarul Ion Ionita.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii