Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:00 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un avocat a răsturnat un jeep prin intersecţia Trocadero (galerie foto)

ro

29 Oct, 2010 02:42 4571 Marime text
cap_5.jpgŞoferul găsit vinovat va rămâne pieton pentru câteva zeci de zile şi va trebui să-i repare maşina celuilalt.

Lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa încearcă să stabilească circumstanţele care au dus la producerea unui accident care a avut loc ieri dimineaţa, într-una dintre cele mai aglomerate intersecţii din municipiu. În urma impactului, unul dintre automobile s-a răsturnat de mai multe ori. Unul dintre şoferii implicaţi în eveniment este avocat în cadrul Baroului Constanţa.

accident.jpgÎn urma primelor cercetări efectuate, poliţiştii de la Rutiera Constanţa au stabilit că accidentul a avut loc în jurul 08.30 la intersecţia dintre bulevardul Alexandru Lăpuşneanu şi strada Portiţei. Gabriel Guran, în vârstă de 35 de ani, din Constanţa, a condus ieri un automobil marca Renault, model Megane, cu numerele de înmatriculare B 50 YJF, pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, dinspre zona Dacia către zona ICIL. În momentul în care a ajuns la intersecţia cu strada Portiţei, maşina condusă de Gabriel Guran a lovit o Toyota, model Land Cruiser, cu numerele de înmatriculare CT 30 GBS, condus de Niţă Bicleană, în vârstă de 41 de ani. În urma impactului, după cum susţin martorii accidentului, Toyota Land Cruiser s-a răsturnat şi doar o minune a făcut ca maşina scăpată de sub control să nu strivească un alt participant la trafic. La faţa locului a fost chemată o autospecială din cadrul Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) Constanţa, în vederea acordării de îngrijiri medicale şoferului Toyotei. Traficul în zonă s-a desfăşurat cu mare dificultate preţ de câteva zeci de minute, asta deoarece cei care treceau prin intersecţia Trocadero circulau cu viteza melcului pentru a vedea „circul". Oficialii Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa spun că accidentul a avut loc din cauza nerespectării culorii semafoarelor montate în intersecţie, însă nu se cunoaşte care dintre cei doi şoferi a încălcat legea.

Şoferi nevinovaţi

„Ambii şoferi spun că sunt nevinovaţi. Trebuie să primim o adresă din partea Primăriei Constanţa cu privire la timpii semafoarelor din zonă, iar în funcţie de declaraţiile din dosar vom stabili şi vinovatul", ne-au mai precizat poliţiştii rutieri. La câteva ore după eveniment, Gabriel Guran, conducătorul automobilului Renault Megane, avocat în cadrul Baroului Constanţa, ne-a declarat că se consideră nevinovat, asta în condiţiile în care, susţine el, a intrat pe culoarea verde a semaforului. „Am luat legătura cu celălalt şofer şi am aflat că va fi externat azi (nr. ieri) Nu este un accident grav, sub nicio formă", ne-a mai spus avocatul. Lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa încearcă să stabilească circumstanţele care au dus la producerea acestui accident rutier, care a fost mai degrabă spectaculos decât grav. Şoferul găsit vinovat va rămâne pieton pentru câteva zeci de zile şi va trebui să-i repare maşina celuilalt. Nu este de omis faptul că, potrivit rutieriştilor, cei doi conducători auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice la momentul producerii evenimentului rutier.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • adam 29 Oct, 2010 08:54 b-dul lapusneanu se intersecteaza in acea zona cu str. secerisului si nu cu str. portitei, aceasta din urma fiind in prelungirea celeilalte. asa ca mai documentati-va pe teren si nu dupa ureche.