Preşedintele Clubului
Sportiv Tomis Constanţa, Gică Slabu, a fost
călcat de hoţi. Atacatorii au lovit în puterea nopţii, în jurul orei
0.00, şi
au dispărut cu banii în mai puţin de cinci minute. Trei maşini
înmatriculate în
Bulgaria au oprit, au luat marfa şi au demarat în trombă. Deşi
poliţiştilor
le-a luat circa cinci minute să ajungă la faţa locului, nu au mai putut
da de
urma hoţilor.
Acesta este scenariul după care se pare că s-ar fi desfăşurat atacul
dat la
casa de schimb valutar a afaceristului Gheorghe Slabu, preşedintele CS
Tomis.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, cei care
i-au
alertat pe poliţiştii Secţiei 2 au fost reprezentanţii unei firme de
pază.
Aceştia le-au spus oamenilor legii că, în noaptea de miercuri spre joi,
în
jurul orei 0.00, s-a declanşat alarma la schimbul valutar din magazinul
Alfa-Beta, din piaţa Tomis III. „Echipa operativă deplasată la faţa
locului a
constatat faptul că persoane necunoscute au pătruns în interiorul
punctului de
lucru prin forţarea uşii de acces din termopan
şi au sustras o casă de bani din metal, ce conţinea suma de 1.150 de
euro, 1.550 de dolari şi aproximativ 1.500 de lei", spun reprezentanţii
IPJ. În
contextul în care firma este asigurată cu supraveghere video, în stare
de
funcţionare, dar şi cu sistem de alarmă monitorizat de o societate de
protecţie, rămâne aproape de neînţeles precizia cu care au acţionat
hoţii şi
modul lor de operare. De altfel, se pare că indivizii au fugit cu casa
de
valori a schimbului. La momentul sesizării faptei, poliţiştii Secţiei 2,
alături de ofiţerii Serviciului Investigaţii Criminale şi mai mulţi
specialişti
criminalişti au efectuat cercetarea la faţa locului şi au întreprins
investigaţii în zonă. La acest moment, cercetările sunt în plină
desfăşurare
pentru identificarea şi depistarea autorilor atacului dat la schimbul
valutar
al lui Gică Slabu. Contactat telefonic, ieri după-amiază, afaceristul a
precizat că nu poate să vorbească, dat fiind că se afla la Poliţie, însă
a
cerut să fie sunat din nou, în scurt timp. Ulterior însă acesta nu a mai
răspuns la telefon.
|