Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:59 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şoferul Loganului din accidentul lui „Tzaclă" are drept de conducere

ro

22 Sep, 2011 01:00 3642 Marime text
cap_7.jpg„Dumnezeu să-l ierte. Doamne, cum o să trăiască săraca mama lui de acum înainte, să te trezeşti dimineaţa să nu fie, să te aşezi la masă şi să nu vină, să te duci la culcare şi camera lui să rămână goală? Nu cunosc familia, dar sunt mamă şi nu mă pot opri din plâns, pentru băiat, şi pentru mama lui"

Lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa continuă cercetările în dosarul tragediei rutiere din seara zilei de 19 septembrie, în care Claudiu Marin Alexandru, de 16 ani, cunoscut de amici ca şi „Tzacla" şi-a pierdut viaţa, iar un copil de 9 ani este în stare foarte gravă în spital. Surse apropiate anchetatorilor spun că şoferului Daciei Logan, în care a intrat „Tzacla" cu motocicleta, Gigel Trifu, de 45 de ani, din Constanţa, s-a ales cu un dosar penal, însă poate conduce, în continuare, automobile pe drumurile publice, cel puţin până la finalizarea anchetei. Şi asta deşi a încercat să întoarcă automobilul peste marcajul axial dublu continuu. Un alt aspect demn de luat în seamă, conform rutieriştilor, este cel legat de motocicleta condusă de tânăr. Mai exact, „bijuteria" pe două roţi nu ar fi avut aprins farul, ceea ce poate duce la scăderea şanselor ca Gigel Trifu să fie tras la răspundere.

Potrivit datelor oficiale aflate în posesia Serviciului Rutier Constanţa, în seara zilei de 19 septembrie 2011, Gigel Trifu, de 45 de ani, din Constanţa, a condus o Dacia Logan, pe bulevardul Aurel Vlaicu către strada Cumpenei. În momentul în care a ajuns la intersecţia cu strada Cumpenei, Gigel Trifu ar fi vrut să efectueze o manevră neregulamentară de întors peste marcajul axial dublu continuu, motiv pentru care a fost lovit în plin de o motocicletă Yamaha, „bijuterie" condusă de Claudiu Marin Alexandru, de 16 ani, din Constanţa. În urma impactului deosebit de puternic, tânărul motociclist şi-a pierdut viaţa, iar Mironel Gabriel T., de 9 ani, fiul lui Gigel Trifu, a fost grav rănit. În prezent, copilul se află în stare foarte gravă în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. După cum precizam şi în ediţia trecută, conform rutieriştilor, motociclistul Claudiu Marin Alexandru nu ar fi avut voie să circule cu respectivul motor dat fiind că acesta are o capacitate de 600 de centimetri cubi şi poate atinge viteza de 240 de kilometri/oră. În continuare, amicii tânărului decedat ori simpli necunoscuţi au postat pe Internet sute de comentarii cu privire la tragicul accident rutier.

Mesaje impresionante

„Dumnezeu să-l ierte! Doamne, cum o să trăiască săraca mama lui de acum înainte, să te trezeşti dimineaţa să nu fie, să te aşezi la masă şi să nu vină, să te duci la culcare şi camera lui să rămână goală? Nu cunosc familia, dar sunt mamă şi nu mă pot opri din plâns, pentru băiat, şi pentru mama lui. Voi, prietenii lui, nu mai căutaţi vinovaţi, staţi aproape de mama lui, să nu o lăsaţi singură în faţa durerii. Respectaţi familia în numele prietenului vostru. Condoleanţe pentru această mamă!", conform YouTube.com. „Biata Vero (mama lui). Vă daţi seama, săraca, cum este în aceste momente! La cinci dimineaţa tipa, săraca, pe străzi: «Copilaşul meu», «Sufleţelul meu», «Dragostea mea»....nu îl mai judecaţi atât!...Trebuie să vă gândiţi că Dumnezeu îi ia la El pe cei drepţi şi cinstiţi! Dumnezeu să te aibă în pază!", conform aceluiaşi site.

Cum e cu farul motocicletei ?

După finalizarea şi anexarea la dosarul cauzei a documentelor medico-legale, lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa vor solicita efectuarea expertizei, în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor care au dus la producerea tragediei, precum şi a gradului de vinovăţie al fiecărui conducător implicat. Foarte interesant, anchetatorii iau în calcul o ipoteză nouă în acest dosar. Din câte se pare, motocicleta condusă de Claudiu Marin Alexandru nu ar fi avut aprins farul, deşi era aproape ora 21.00. În cazul în care experţii vor stabili că motorul nu avea farul aprins la momentul producerii accidentului, şansele ca şoferul Daciei Logan să fie pedepsit scad. Dat fiind că maşina nu avea defecţiuni tehnice, iar şoferul nu consumase băuturi alcoolice, Gigel Trifu are reţinut permisul de conducere, cu drept de circulaţie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • R 23 Sep, 2011 15:02 de ce nu ai vrut sa iesi :(( knd ti a zis sa te skoli .. :(( le am zis la totii ka aia a fst nunta ta :-(( ne e dor de tine..ne ai lasat aiki pe toti sa te plangem pacat.. :((( te ai dus mult mult prea repede:(( :-<