Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:04 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se reia procesul ISPA Final de relas pentru Nicusor

ro

20 Jul, 2010 00:00 1712 Marime text

p1-nicusor_-_nicusor_constantinescu.jpgPerioada de relaxare a lui Nicuşor Constantinescu a ajuns la final. Procesul în care preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, este judecat pentru un prejudiciu de peste 1.000.000 de euro, în urma Contractului de Implementare a Măsurii ISPA, se va relua la Judecătoria Constanţa.

Dosarul a fost suspendat pe 30 iunie anul trecut, după ce Constantinescu a solicitat, prin intermediul avocatului său, sesizarea Curţii Constituţionale, cu privire la neconstituţionalitatea legii privind organizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. După ce au amânat în repetate rânduri pronunţarea privind sesizarea Curţii Constituţionale, magistraţii Judecătoriei Constanţa n-au avut de ales şi au admis în principiu excepţia invocată, stabilind, conform procedurii, că doar Curtea Constituţională se poate pronunţa cu privire la aspectele despre care apărarea a susţinut că ar fi în dezacord cu prevederile Constituţiei României. După luni de zile, cazul a ajuns la Curtea Constituţională, însă a primit termen de soluţionare abia pe data de 29 iunie, adică la exact un an de când fusese suspendat procesul de la Constanţa. Dat fiind că excepţia invocată a fost analizată de Curtea Constituţională, dosarul se va întoarce la Constanţa, unde magistraţii aşteaptă să înceapă cercetarea judecătorească. De menţionat că, din decembrie 2008, de când cazul a fost trimis în instanţă de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Nicuşor Constantinescu nu s-a prezentat niciodată la proces, fiind trimis numai avocatul său să dea piept cu judecătorii. Constantinescu a fost deferit de DNA instanţei pe 18 decembrie 2008, sub acuzaţia de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată. Potrivit rechizitoriului, în perioada mai - iulie 2008, Constantinescu, în calitate de preşedinte al CJC şi ordonator principal de credite, „nu şi-a îndeplinit îndatoririle şi însărcinările în exerciţiul funcţiei, cu ştiinţă, în mod deliberat şi cu rea-credinţă“. Mai exact, procurorii anticorupţie îl acuză că ar fi „refuzat constant să execute obligaţiile de plată ce rezultau din Memorandumul de finanţare nerambursabilă (semnat între Guvernul României şi Comisia Europeană), aplicat prin Contractul de Implementare a Măsurii ISPA“. În ceea ce priveşte procesul propriu-zis, de menţionat că acesta nu se va relua imediat, durând cel puţin două luni până ce dosarul se va întoarce de la Bucureşti. p3-nicusor_-__nicusor_constantinescu.jpg

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii