Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:32 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii bucureşteni anchetează scandalul cu ÎPS Teodosie

ro

29 Nov, 2011 01:00 2159 Marime text
cap_5.jpgPresupusul scandal sexual în care s-a tot pomenit numele Arhiepiscopului Tomisului, Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie, a ajuns la Bucureşti.

Informaţiile vin de la Parchetul General, procurorii Secţiei de Urmărire Penală având în lucru o plângere formulată împotriva Arhiepiscopului Tomisului, Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie. Surse oficiale au declarat că plângerea a fost transmisă prin fax miercurea trecută, pe data de 23 noiembrie. În prezent, dosarul s-ar afla în lucru la Secţia de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind în etapa efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale. De menţionat că răspunsul Parchetului General a venit ca urmare a întrebărilor dacă pe numele Arhiepiscopului Tomisului, Teodosie (Macedon) Petrescu, a fost înregistrată o plângere pe rolul unităţii de parchet, plângere ce ar viza acuzaţii privind săvârşirea infracţiunilor de întreţinere a unui act sexual cu un minor. Întrebările au apărut după ce un post local de televiziune a difuzat o ştire în care un tânăr îl acuza pe ÎPS Teodosie că ar fi profitat de el, pe vremea când avea 15 ani, determinându-l să întreţină raporturi sexuale. În mod constant, arhiereul a dezminţit acuzaţiile. În aceste condiţii, rămâne de văzut la ce concluzii vor ajunge procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după întocmirea actelor premergătoare începerii urmăririi penale şi după efectuarea demersurilor legale ce se impun.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii