Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:20 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procesul celor trei miniştri Ce are Mazăre de împărţit cu Internele

ro

11 May, 2012 01:07 2248 Marime text
MAI_sediu_MAI.jpgIndiferent care va mai fi el, ministrul Administraţiei şi Internelor se va judeca la anul cu primarul Constanţei. Aşa a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, care a fixat termen de judecată pe data de 22 mai 2013 într-un proces intentat de Primarul Municipiului Constanţa - funcţie deţinută în prezent de Radu Mazăre ministrului Administraţiei şi Internelor - pe vremea când ministru era Traian Constantin Igaş. Atâta doar că, de la deschiderea procesului şi până la soluţionarea efectivă a acestuia şi, ulterior, înregistrarea dosarului pe rolul Curţii Supreme a trecut ceva timp, iar miniştrii s-au mai schimbat.

Aşa se face că, deşi la Constanţa, edilul oraşului de la malul mării s-a judecat cu Igaş, la Înalta Curte, litigiul a fost înregistrat ca fiind împotriva lui Gabriel Berca, ministru al Internelor la momentul la care dosarul a ajuns la această instanţă. Între timp, însă, ministrul a fost schimbat din nou, în prezent postul fiind deţinut de Ioan Rus. În contextul acesta, în care trei miniştri au fost deja schimbaţi pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă, nu este exclus ca reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor să se mai schimbe de câteva ori. Litigiul cu pricina a fost înregistrat iniţial pe rolul Curţii de Apel Constanţa, în anul 2011, dosarul primind numărul de înregistrare 539/36/2011, iar părţile fiind Municipiul Constanţa prin Primar şi Primarul Municipiului Constanţa, în calitate de reclamanţi, şi respectiv Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministrul Administraţiei şi Internelor - Traian Constantin Igaş, în calitate de pârâţi. După mai multe termene de judecată, magistraţii Curţii de Apel Constanţa, în completul prezidat de judecătoarea Revi Moga, a respins acţiunea administraţiei locale constănţene.

Prima înfăţişare, la anu`

În aceste condiţii, cazul a ajuns în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat pe data de 29 martie, păstrându-se acelaşi număr de dosar, respectiv 539/36/2011. De altfel, şi părţile au rămas aceleaşi, cu excepţia ministrului Administraţiei şi Internelor, care la momentul la care a ajuns dosarul la Curtea Supremă era Gabriel Berca. Prima înfăţişare în recurs a fost stabilită să se desfăşoare pe data de 22.05.2013. În condiţiile în care, de la înregistrarea cazului şi până în prezent, ministrul Internelor a fost schimbat din nou, postul fiind deţinut la ora actuală de Ioan Rus, nu este exclus ca, până să se judece recursul, să se mai schimbe de câteva ori şeful Internelor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii