Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:27 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecata pentru sediu Sechestrul Curtii de Conturi

ro

14 Jun, 2010 03:42 5097 Marime text
cap_2.jpg În planul de investiţii al Curţii de Conturi, este prevăzută nevoia identificării unui nou sediu pentru Camera de Conturi Constanţa # Suma alocată, 4.500 de lei

Pentru a nu rămâne pe drumuri, după mai bine de patru ani de procese şi litigii de orice fel, Camera de Conturi Constanţa a decis să rupă pisica şi a pus sechestru pe sediul în care-şi desfăşoară activitatea.

Cererea a fost adresată Tribunalului Constanţa, care n-a stat pe gânduri şi a încuviinţat „punerea sub sechestru judiciar a imobilului situat în municipiul Constanţa, bulevardul Ferdinand nr. 7 bis (teren şi construcţie)". Decizia a fost luată în dosarul în care Curtea de Conturi l-a dat în judecată pe Gheorghe Despina, mandatarul Alexandrinei Benlian, moştenitoarea care a revendicat şi a obţinut, în baza Legii 10/2001, actualul sediu al Camerei de Conturi Constanţa. La momentul de faţă, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se află mai multe procese legate de sediul de la Constanţa al Curţii de Conturi, iscate ca urmare a revendicării imobilului respectiv de către Alexandrina Benlian. În afară de dosarul privind sechestrul judiciar, reprezentanţii Curţii de Conturi l-au acţionat separat în justiţie şi pe mandatarul Gheorghe Despina, solicitând Tribunalului Constanţa anularea actelor care privesc imobilul în care instituţia îşi desfăşoară activitatea. Prima înfăţişare în acest proces a fost fixată pentru data de 31 august.

curtea_de_conturi1.jpg4.500 de lei, alocaţi pentru investiţii

Între timp, în strategia de investiţii pentru anul 2010 a Curţii de Conturi a României este menţionat faptul că „se vizează achiziţionarea, cu prioritate, a unui sediu pentru Camera de Conturi Constanţa, unde sediul actual din bulevardul Ferdinand nr. 7 bis dobândit în baza HG nr. 343/2000, este revendicat în baza Legii 10/2001". „Pentru aceasta", se mai arată în strategia de investiţii, „în propunerea de plan de investiţii pe anul 2010, a fost prevăzută suma de 4.500 de lei". Pe de altă parte, pentru a se asigura că nu vor fi aruncaţi în stradă înainte de a apuca să se mute în alt sediu, reprezentanţii Camerei de Conturi Constanţa au solicitat instituirea sechestrului judiciar asupra imobilului în care-şi desfăşoară acum activitatea, cererea fiindu-le încuviinţată de instanţă, care, de asemenea, a numit „administrator sechestru pe reclamanta Curtea de Conturi a României". În hotărârea instanţei se mai arată că aceasta a fost comunicată Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa. În ceea ce priveşte clădirea din bulevardul Ferdinand nr. 7 bis, nu este de trecut cu vederea faptul că aceasta a fost reabilitată în urmă cu câţiva ani pe cheltuiala Curţii de Conturi, investiţiile urmând să reprezinte, de asemenea, o pierdere pentru instituţie.

Schimb de sedii

Situaţia în care se află acum Camera de Conturi Constanţa este cel puţin ciudată, dacă ţinem seama de faptul că, în urmă cu aproape 15 ani, Curtea de Conturi obţinuse imobilul din bulevardul Ferdinand în baza unei Hotărâri de Guvern, după ce făcuse schimb cu Consiliul Judeţean Constanţa. „Moneda de schimb" pentru sediul din Ferdinand fusese o clădire de pe aleea Magnoliei, care, însă, fusese considerată ca având o capacitate prea mare pentru nevoile celor 30 de angajaţi ai Camerei. De menţionat, totodată, că, în urmă cu patru ani, când au avut loc primele discuţii cu Gheorghe Despina cu privire la situaţia imobilului din bulevardul Ferdinand, reprezentanţii Curţii de Conturi afirmaseră că acesta nu putea fi retrocedat, făcând parte din proprietatea publică a statului, caz în care se încadrează în excepţiile de la Legea 10/2001. Cum-necum, cert este că, la ora actuală, Camera de Conturi a Judeţului Constanţa pare să fie cu un picior în stradă şi, dacă nu se iau măsuri urgent, angajaţii acesteia riscă să-şi desfăşoare activitatea în aer liber.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Budaca Romica 10 Dec, 2010 15:42 doamna popescu maria care a scris mesajul despre notarul joita botezatu va rog daca aveti date de falsuri care le ar fi facut notarul joita botezatu sa imi comunicati si mie eu am o plingere penala inpotriva acestui notar care intradevar nimeni nu vede nimeni nu aude tel.0744582778
  • Popescu maria 15 Nov, 2010 20:53 doamna notar public joita botezatu este recunoscuta ca intocmeste contracte de vanzare cumparare false tinand cont ca are atatea plangerii si apartine de ministeru justitiei si nimeni nu o trage la raspundere fiind libera sa profeseze incontinoare
  • budaca romica 02 Oct, 2010 11:15 sunt mostenitorul legal al acestui sediu despre care se vorbeste si care sa cistigat cu acte false ajutati de notaru joita botezatu sunt constient interesele sunt foarte mari in acest dosar care tot se tergiversiaza de atit tinp eu am convingerea ca o sa inving ca o sa fac totul ce este posibil cu acte in care sa dovedesc si eu ca este un fals asa cum din cercetarile penale sa dovedit ca este fals si uz de fals . curtea de conturi mau sustinut in multe inscrisuri din acest proces care sa desfasurat la judecatoria constanta insa acum nu din ce cauza oare? poate imi spune si mie interesele ar trebui sa fie comune pentru a indeparta acesti indivizi.este incredibil ca instantele fara sa verifice toate inscrisurile mai in deaproape emite dezizii acestor invinuiti care au trecut prin instante cu aceste documente false este vorba si de o logica daca daca ar dori judecatorii sa o faca odata cu decesul lui benlian tacvor era in viata sotia sa si cei trei copii cum poate sa vina alt cineva la mostenire oare? poate stie doamna notar joita botezatu sa ne faca un comentariul sau poate in constanta exista alta legislatie in care nu stiu stimati domni ai curtii de conturi eu sunt dispus sa stam la masa sa discutam toate aceste aspecte de interesul acestui dosar in care sunteti si dumneavoastre afectati si eu eu voi contesta si aciasta decizie a curtii de apel bucuresti si la C.S.M. daca doriti sa stam la o discutie eu sunt deacord poate sa ia contactul doamna pinzariu cu avocatul in care avem procese la tribunalul constanta .cu respect. va salut 2.10.2010